C***** M****
Parte vătămatăG**** M*** P* I****
InculpatI. În baza art. 396 alin. 1, 4 ?i 10 C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., stabileşte pedeapsa de 4 luni închisoare în sarcina inculpatului Gabor Mare Iosif, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 193 alin. 2 Cod Penal. În baza art. 83 alin. (1) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 25 CPP, art. 397 CPP rap. la art. art. 1357 Cod. civ., admite în parte acţiunea civilă şi obligă inculpatul Gabor Mare Iosif, la plata către partea civilă C***** M****, a sumei de 2000 lei cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.04.2016.
Hotarare 176/2016 din 11.04.2016În baza art.391 alin.1 C.pr.pen. stabileşte termen pentru pronunţare la data de 11.04.2016. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 8.04.2016.
Incheiere de sedinta din 08.04.2016Pentru a se solicita cazierul judiciar al inculpatului acordă termen la 8.04.2016.
Incheiere de sedinta din 04.03.2016Amână judecarea cauzei la 4 martie 2016 ora 8,30 . Citează inculpatul Gabor Mare Iosif. Partea civilă C***** M**** primeşte termen în cunoştinţă. De la Spitalul Moineşti se va solicita copie de pe FO CPU 7281 din 25.04.2015 Pronunţată în şedinţa publică azi, 29 ianuarie 2016 .
Incheiere de sedinta din 29.01.2016Pentru administrarea probatoriului va amâna cauza la 29.01.2016.
Incheiere de sedinta din 27.11.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1121/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti privind pe inculpatul G.M.I., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 al.2 C.pen. , a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecării cauzei privind pe inculpatul GMI. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 2.10.2015.
Incheiere camera preliminara din 02.10.2015