U************ P********** T********
ReclamantS* T****** S**
PârâtÎn baza art. 406 din Codul de procedură civilă, ia act de renunţarea reclamantei la judecarea petitului prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 420 lei reprezentând chirie aferentă lunii septembrie 2015. Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă cu privire la suma de 179 lei reprezentând impozit aferent anului 2009 potrivit facturii fiscale nr. 9010066/16.11.2009 şi cu privire la dobânzile legale aferente acestui debit şi pe cale de consecinţă, respinge aceste petite ca fiind prescrise. Admite în parte cererea formulată de reclamanta Universitatea Politehnică Timişoara, în contradictoriu cu pârâta S.C. Telaros S.R.L.. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2.874,90 lei cu titlu de penalităţi de întârziere calculate potrivit notelor de calcul şi facturilor fiscale depuse la dosar. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere de 0,5 % pe zi de întârziere, calculate la facturile de chirie nr. 140451/22.05.2015, nr. 140538/23.06.2015 şi nr. 140619/20.07.2015 aferente lunilor mai-iulie 2015 pentru perioada de la 31.08.2015 şi până la achitarea lor integrală, aşa cum rezultă din chitanţele nr. 47573/01.09.2015, nr. 64612/29.09.2015 şi nr. 64650/13.10.2015. Respinge ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţional S.C. Telaros S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvenţional Universitatea Politehnică Timişoara. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 124 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apelul urmând a se depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată azi, 17.06.2016, potrivit art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 6861/2016 din 17.06.2016amână pronunţarea la data de 17.06.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.06.2016Termen 03.06.2016.se citează reclamanta cu un exemplar de pe cererea reconvenţională adiţională şi de pe înscrisurile şi planşele foto depuse la acest termen de judecată de reprezentantul pârâtei si cu menţiunea de a depune întâmpinare la dosar cu 10 zile înainte de termenul de judecată. Proroga punerea în discuţia părţilor a cererilor în probaţiune pentru următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 22.04.2016Admite excepţia necompetentei funcţionale si inantează dosarul Presedintelui Sectia a II-a Civile pentru repartizarea cauzei aleatorie pe un complet specializat pe cereri de valoare redusa.
Incheiere finala dezinvestire din 25.11.2015