C***** A****
PetentC**** N****** C*****
IntimatAdmite cererea formulată de petenta C***** A**** – prin primar, jud. Vâlcea în contradictoriu cu intimatul C**** N****** C*****, domiciliat în C***** A****, sat Alunu, jud. Vâlcea, CNP *********4781. Înlocuieşte amenda contravenţională în cuantum de 300 lei, aplicată intimatului C**** N****** C*****, prin procesul-verbal de contravenţie seria AY nr. 3359947 întocmit la data de 29.07.2010 de Postul de Poliţie Roşia de Amaradia, jud.Gorj, cu sancţiunea prestării unor activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 51 ore, pe raza comunei Alunu, jud. Vâlcea. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă, în cazul exercitării căii de atac, la Judecătoria Horezu. Pronunţată în şedinţa publică din 29.04.2015.
Hotarare 540/2015 din 29.04.2015