R**************** P************ P*********** D* S***
ReclamantS* R**** I******** P********* A** S******* S*
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, cererea de completare hotărâre formulată de reclamantul R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, în contradictoriu cu pârâtul Romel Interests Production and Services S.A.. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Timiş. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie 2020.
Hotarare completaredispozitiv 521/2020 din 16.09.2020Constată că a încetat ac?iunea judiciară, în baza art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în raport cu următoarele capete de cerere ale cererilor principale conexate formulate de reclamantul R.A. Administra?ia Patrimoniului Protocolului de Stat, în contradictoriu cu pârâtul Romel Interests Production and Services S.A., în insolven?ă: 1. obligarea pârâtului la plata sumei de 805.694,56 lei reprezentând debit ?i penalită?i datorate în baza contractului de închiriere înregistrat sub nr. 6938/14.09.2001, cu actele adi?ionale aferente; 2. obligarea pârâtului la plata sumei de 214.463,33 lei reprezentând debit ?i penalită?i datorate în baza contractului de asociere în participa?iune înregistrat sub nr. 5490/11.11.1996, cu actele adi?ionale aferente; 3. obligarea pârâtului la plata sumei de 894.467,87 lei reprezentând daune interese datorate în baza contractului de asociere în participa?iune înregistrat sub nr. 5490/11.11.1996, cu actele adi?ionale aferente, ?i în baza contractului de închiriere înregistrat sub nr. 6938/14.09.2001, cu actele adi?ionale aferente; 4. obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosin?ă pentru imobilele aduse ca aport în cadrul asocierii, începând cu data de 15.01.2018 ?i până la momentul predării acestora; 5. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor făcute ?i la contravaloarea dotărilor efectuate în cadrul asocierii, indexate cu rata medie a infla?iei, prin raportare la uzura normală înregistrată conform prevederilor legale; 6. obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru nerespectarea termenelor de punere func?iune asumate prin contractul de asociere în participa?iune înregistrat sub nr. 5490/11.11.1996, cu actele adi?ionale aferente; 7. obligarea pârâtului la plata sumei de 284.512,93 lei din rezultatele financiare, datorate în baza contractului de asociere în participa?iune înregistrat sub nr. 5490/11.11.1996, cu actele adi?ionale aferente, ?i la plata sumei de 115.786,77 lei reprezentând penalită?i de întârziere aferente, calculate pentru perioada 01.2015 - 01.2018, penalită?i ce se vor calcula în continuare până la plata efectivă; 8. obligarea pârâtului la plata sumei de 502.745,38 lei reprezentând chirie pentru perioada 01.02.2015 - 01.2018, datorate în baza contractului de închiriere înregistrat sub nr. 6938/14.09.2001, cu actele adi?ionale aferente, ?i la plata sumei de 760.737,91 lei reprezentând penalită?i de întârziere aferente, ce se vor calcula în continuare până la plata efectivă; 9. obligarea pârâtului la restituirea unei păr?i de 80% din cheltuielile pe care le-a efectuat în contul asocierii în perioada 2016 - 2018; 10. obligarea pârâtului la plata sumei de 1.342.500 lei reprezentând despăgubiri, datorate în baza contractului de asociere în participa?iune înregistrat sub nr. 5490/11.11.1996, cu actele adi?ionale aferente ?i în baza contractului de închiriere înregistrat sub nr. 6938/14.09.2001, cu actele adi?ionale aferente; 11. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Disjunge cererea reconven?ională formulată de pârâtul Romel Interests Production and Services S.A., în insolven?ă, în contradictoriu cu reclamantul R.A. Administra?ia Patrimoniului Protocolului de Stat. Disjunge următoarele capete de cerere ale cererilor principale conexate formulate de reclamantul R.A. Administra?ia Patrimoniului Protocolului de Stat, în contradictoriu cu pârâtul Romel Interests Production and Services S.A., în insolven?ă: 1. rezilierea contractului de asociere în participa?iune înregistrat sub nr. 5490/11.11.1996, cu actele adi?ionale aferente; 2. rezilierea contractului de închiriere înregistrat sub nr. 6938/14.09.2001, cu actele adi?ionale aferente; 3. obligarea pârâtului să predea bunurile imobile ce reprezintă aport în natură în cadrul asocierii în participa?iune, respectiv a Complexului hotelier ,,HOTEL 2000” (fost ,,BANATUL”), compus din construc?ii ?i teren aferent în suprafa?ă de 49.588 mp, situate în mun. Timi?oara, Calea Doroban?ilor nr. 94, jud. Timi?; 4. obligarea pârâtului să predea activul ?i toate bunurilor aduse ca aport în cadrul asocierii în participa?iune, ca urmare a ajungerii la termen a contractului de asociere în participa?iune 5. atribuirea în deplină proprietate ?i posesie a construc?iilor, amenajărilor ?i modificărilor, aflate în stare de fixa?ie în conformitate cu art. 488 Cod Civil cu consecin?a înscrierii subscrisei în cartea funciară (dacă este cazul); 6. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Cererea reconven?ională ?i capetele de cerere ale cererilor principale conexate disjunse vor fi înregistrate sub un număr nou de dosar, cu termen de judecată la data de 25.03.2020. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Timi?. Pusă la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei la data de 17 februarie 2020.
Hotarare 160/2020 din 17.02.2020Amână pronunţarea hotărârii la data de 17.02.2020. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 07 februarie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.02.2020Amână pronunţarea hotărârii la data de 07.02.2020 Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.01.2020- pârâtul va depune dovada achitării onorariului provizoriu suplimentar în sumă de 2.500 lei pentru fiecare dintre experţii Lungu Cătălin Daniel, Petre Florian şi Pogan Mihai.
Incheiere de sedinta din 13.11.2019Prorogă discutarea cererii de suspendare formulată de către reclamant. Amână judecarea cauzei la data de 13.11.2019, sala 174, pentru când: -părţile au termen în cunoştinţă
Incheiere de sedinta din 11.09.2019Prorogă discutarea cererii de suspendare până după soluţionarea contestaţiei la tabelul preliminar al creanţelor. T : 11.09.2019
Incheiere de sedinta din 12.06.2019T: 12.06.2019 - pentru citarea pârâtei reclamantă reconvenţional S* R**** I******** P********* A** S******* S* prin administrator judiciar provizoriu practicianul în insolventa Cabinet Individual de Insolventa Branzan Elena
Incheiere de sedinta din 10.04.2019Admite cererea formulată de petenta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului de Stat şi dispune preschimbarea termenului de judecată din data de 20.03.2019 în data de 10.04.2019, sala 174, ora 9:00, complet C1NLP/PI pentru când se vor cita părţile, cu menţiunea termen preschimbat. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.02.2019.
Incheiere de sedinta din 27.02.2019Pune în vedere reclamantei R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat prin apărător să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 116.527,21 lei, calculată pentru cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului conexat nr. 6039/30/2018. Reclamantei i se pune în vedere că, în termen de 5 zile de la comunicarea taxei datorate poate formula cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei de timbru în condi?iile legii, precum şi că împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. T : 20.03.2019, ora 12:00
Incheiere de sedinta din 06.02.2019Încuviinţează cererea de amânare prin acordul părţilor. T: 06.02.2019
Incheiere de sedinta din 28.11.2018T : 28.11.2018 - pentru a se lua la cunoştinţă de conţinutul rapoartelor de contraexpertiză şi pentru ca reprezentanta reclamantei să motiveze excepţia inadmisibilităţii invocate
Incheiere de sedinta din 26.09.2018T : 26.09.2018 - pentru efectuare contraexpertize
Incheiere de sedinta din 06.06.2018T : 06.06.2018 - pentru efectuare contraexpertize
Incheiere de sedinta din 04.04.2018T : 04.04.2018 - pentru efectuare contraexpertize in specialitatea contabilitate şi in specialitatea evaluare proprietăţi imobiliare
Incheiere de sedinta din 21.02.2018Respinge cererea de recuzare a expertului contabil Anastasiei Mircea Adrian, formulată de pâtâta S* R**** I******** P********* A** S******* S*, în cadrul acţiunii având ca reclamantă R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat. Cu drept la cale de atac odată cu hotărârea pe fond. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.01.2018.
Incheiere recuzare din 31.01.2018T : 21.02.2018 - pentru efectuare contraexpertize in specialitatea contabilitate şi in specialitatea evaluare proprietăţi imobiliare
Incheiere de sedinta din 13.12.2017T : 13.12.2017 - pentru comunicare raspuns la obiectiuni
Incheiere de sedinta din 01.11.2017T : 01.11.2017 - pentru raspuns la obiectiuni
Incheiere de sedinta din 20.09.2017Amana cauza la 20.09.2017 pentru ca partile sa ia cunostinta de raspunsul la obiectiuni.
Incheiere de sedinta din 31.05.2017In vederea efectuarii expertizelor dispuse in cauza.
Incheiere de sedinta din 19.04.2017pentru ca reprezentantul reclamantei să ia cunoştinţă de răspunsul la obiecţiuni formulat de doamna expert B.T.D. şi de notele de şedinţă depuse de partea adversă şi să formuleze un punct de vedere în scris, cu cel puţin 10 zile înainte de termen.
Incheiere de sedinta din 08.03.2017pentru ca părţile să ia cunoştinţă de răspunsul la obiecţiuni formulat de doamna expert Diana Buzatu Teodorescu.
Incheiere de sedinta din 25.01.2017pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 16.11.2016în vederea studierii raportului de expertiză depus la dosar şi pentru efectuarea celeilalte expertize.
Incheiere de sedinta din 05.10.2016în vederea citării doamnei expert Buzatu Teodorescu Diana. Înlocuieşte pe doamna expert Avram Manuela cu doamna expert Covaciu Olga, care va fi citată cu comunicarea obiectivelor.
Incheiere de sedinta din 22.06.2016pentru citarea doamnei expert Avram Manuela cu menţiunea de a efectua expertiza, sub sancţiunea aplicării unei amenzi.
Incheiere de sedinta din 11.05.2016Amână cauza la data de 11.05.2016, pentru efectuarea celor două expertize.
Incheiere de sedinta din 09.03.2016Pentru citarea experţilor cu menţiunea de a preciza timpul şi costul estimativ în vederea efectuării celor două lucrări de specialitate dispuse în cauză.
Incheiere de sedinta din 17.02.2016Respinge excepţia insuficientei timbrări a cererii promovate de reclamantă. Prorogă pronunţarea asupra probatoriului solicitat de părţi. Uneşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind petitul C al cererii reconvenţionale cu administrarea probelor.
Incheiere de sedinta din 27.01.2016În vederea soluţionării cererii de ajutor public judiciar formulată cu privire la timbrarea dispusă în prezenta cauză, ce face obiectul dosarului nr. 2854/30/2015/a1.
Incheiere de sedinta din 18.11.2015Pentru timbrarea cererii reconvenţionale, de către pârâtă, astfel: -pentru petitul A taxa judiciară de timbru în cuantum de 1.924,65 lei; -pentru petitul C privind taxa judiciară de timbru în cuantum de 28.744,83 lei; -pentru petitul D taxa judiciară de timbru în cuantum de 12.981,05 lei; -pentru petitul E taxa judiciară de timbru provizorie de 32.918 lei.
Incheiere de sedinta din 07.10.2015