L**** K******
ReclamantP******* M*********** T****
PârâtA********** N******** P***** R********** P*************
PârâtP******** J******** C***
PârâtC****** N******** P***** C********** I********* D** S********* C********** P******* - M*******
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată, extinsă şi completată de reclamanta L**** K******, împotriva pârâţilor P******* M*********** T****, MUNICIPIUL TURDA, A********** N******** P***** R********** P*************, P******** J******** C*** şi COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, şi în consecinţă: Obligă pârâtul P******* M*********** T**** să emită dispoziţie de soluţionare parţială a Notificării nr. 578/2001, cu privire la imobilele menţionate în Sentinţa civilă nr. 356/2010 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. 4003/117/2008, în sensul propunerii de acordare de măsuri compensatorii prin plata sumei de 5.203.700 lei, conform Sentinţei civile nr. 356/2010 a Tribunalului Cluj, în favoarea reclamantei, iar apoi să comunice dispoziţia, alături de întregul dosar şi întreaga documentaţie, Comisiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în vederea parcurgerii procedurii prevăzută de art. 41 din Legea nr. 165/2013. Obligă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ca după primirea dosarului, să emită de îndată Titlu de despăgubire, în favoarea reclamantei, pentru plata sumei de 5.203.700 lei, conform Sentinţei civile nr. 356/2010 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 4003/117/2008. Obligă A********** N******** P***** R********** P*************, ca după primirea dosarului, să emită de îndată Titlu de plată a sumei de 5.203.700 lei, conform Sentinţei civile nr. 356/2010 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 4003/117/2008, în favoarea reclamantei, în condiţiile art. 41 din Legea nr. 165/2013. Obligă pârâtul Municipiul Turda la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din 19.02.2016.
Hotarare 102/2016 din 19.02.2016