O**** F***** L********
InculpatM**** C******* E****
Parte vătămatăÎn temeiul art. 233 - art. 234 alin. 1 lit. d) din Codul penal, cu aplic art. 41 din Codul penal ?i aplic. art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul ODICĂ FLORIN LAUREN?IU, la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. Pedeapsa se execută în regim de deten?ie, conform prevederilor art. 60 din Codul penal. În temeiul art. 67 alin. 2 şi art. 68 alin. 1 lit. c) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi k) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durată de 5 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi k) din Codul penal, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. Constată că prezenta infrac?iune este săvâr?ită în concurs cu infrac?iunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an, 6 luni şi 530 zile închisoare prin sentinţa penală nr. 289/3.03.2015 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 997/03.11.2015 a Curţii de Apel Constanţa ?i la pedeapsa de 4 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 302/4.03.2015 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 605/19.06.2015 a Curţii de Apel Constanţa. Constată că cele două pedepse menţionate anterior au fost contopite prin sentin?a penală nr. 270/13.04.2016 a Judecătoriei Slobozia, definitivă prin decizia penală nr. 80/C/15.06.2016 a Tribunalului Ialomi?a, prin care s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani, 6 luni ?i 176 zile închisoare. Descontope?te pedeapsa stabilită prin sentin?a penală nr. 270/13.04.2016 a Judecătoriei Slobozia, definitivă prin decizia penală nr. 80/C/15.06.2016 a Tribunalului Ialomi?a ?i repune în individualitate pedepsele componente, astfel: - pedeapsa de 1 an, 6 luni şi 530 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 289/2015 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 997/03.11.2015 a Curţii de Apel Constanţa; - pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 302/2015 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 605/19.06.2015 a Curţii de Apel Constanţa; În temeiul art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b), art. 40 alin. 1 şi art. 10 din Legea nr. 187/2012, contope?te pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedepsele men?ionate anterior ?i aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care se adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse (1 an, 10 luni ?i 176 zile) urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani, 10 luni ?i 176 zile închisoare. Pedeapsa se execută în regim de deten?ie, conform prevederilor art. 60 din Codul penal. În temeiul art. 45 din Codul penal, rap. la art. 67 alin. 2 şi art. 68 alin. 1 lit. c) din Codul penal, inculpatul va executa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), d) şi k) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durată de 5 ani. În temeiul art. 45 din Codul penal, rap. la art. 65 alin. 1 şi 3 din Codul penal, inculpatul va executa pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), d) şi k) din Codul penal, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 42 alin. 3 din Codul penal, deduce din durata pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre, perioada reţinerii, arestării preventive şi a executării efective, de la data de 29.11.2014 la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 437/15.06.2016 emis de Judecătoria Slobozia şi dispune emiterea unui nou mandat de executare corespunzător pedepsei stabilite prin prezenta hotărâre, pentru pedeapsa de 5 ani, 10 luni ?i 176 zile închisoare, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Ia act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 1500 lei (1000 lei reprezentând cheltuieli în cursul urmăririi penale şi 500 lei în faza de judecată). Cheltuielile judiciare în sumă de 520 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu rămân în sarcina statului. În temeiul art. 272 alin. 2 şi art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală, dispune avansarea sumei de 520 lei din fondurile Ministerului Justiţiei, reprezentând onorariului pentru apărătorul din oficiu al inculpatului, avocat Beciu Silvia. Cu apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2.09.2016.
Hotarare 977/2016 din 02.09.2016stabile?te termen pentru deliberare si pronunţare - data de 02.09.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.08.2016termen preschimat la 26.05.2016
Amână cauza la data de 19.08.2016 - pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 26.05.2016T 16.06..2016 - ataşare sentinţe
Incheiere de sedinta din 15.04.2016pentru efectuarea de verificări cu privire la pedeapsa în a cărei executare se află inculpatul acordă termen la 15.04.2016
Incheiere de sedinta din 05.02.2016În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 18999/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa privind pe inculpatul Odică Florin Laurenţiu, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Odică Florin-Laurenţiu pentru infracţiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 233- 234 al. 1 lit. d C. p. cu aplic. art. 41 C. p. Încheierea se comunică de îndată inculpatului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 15.12.2015.
Incheiere camera preliminara din 15.12.2015Pronuntarea va avea loc la data de 15.12.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.12.2015