P** V*****
ReclamantL***** T********* P**** M****
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul P** V***** (fiecare cu CNP şi fiecare cu dom.), în contradictoriu cu pârâtul Liceul Tehnologic „Petru Maior” (cu sediul). Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantului a dobânzii legale pentru sumele acordate prin Sentinţa civilă nr. 1368/2010 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 943/102/2010, modificată prin Decizia civilă nr. 21/R/2011 pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş, dobândă calculată începând cu data de 20.11.2012 şi până la data plăţii integrale a debitelor. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantului a dobânzii legale pentru sumele acordate prin Sentinţa civilă nr. 1239/2013 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 9044/102/2012, dobândă calculată începând cu data de 21.05.2013 şi până la data plăţii integrale a debitelor. Respinge restul pretenţiilor reclamantului. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 3 februarie 2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 126/2016 din 03.02.2016Amână pronun?area în cauză pentru data de 3 februarie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.01.2016