A***** T*****
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - S******** R*****
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul A***** T***** în contradictoriu cu IPJ Argeş, împotriva procesului verbal de contravenţie seria CP nr.8204462 încheiat la data de 04.02.2015. Cu apel în 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată conform art.396 alin.2 NCPC, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 28.01.2016.
Hotarare 825/2016 din 28.01.2016Amână pronunţarea la data de 28.01.2016, urmând a face aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 2 N.C.P.C., respectiv prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.01.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.01.2016Încuviinţează pentru petent proba cu înscrisuri şi va dispune amânarea cauzei pentru ca petentul, prin apărător să depună la dosar răspunsul de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Ia act că se renunţă din partea petentului, prin apărător la proba testimonială cu martori. Amână judecarea cauzei la 20.01.2016 C 3-4 Ora 10,00. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 18.11.2015Emiterea unei adrese către I************ D* P****** A* J******** A**** - S******** R***** pentru a înainta la dosar filmarea pe suport CD şi va proroga cuvântul pe probe după depunerea CD-ului. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 18.11.2015, C3/4 civil, sala 1, ora 10,00. Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Octombrie 2015.
Incheiere de sedinta din 14.10.2015Încuviinţează cererea formulată de apărătorul ales al petentului ca fiind dovedită şi dispune amânarea cauzei. Amână judecarea cauzei la14.10.2015 C 3-4, Ora 10,00. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Septembrie 2015
Incheiere de sedinta din 09.09.2015