R****** N****** C*******
InculpatF**** C**** C********
InculpatI. În baza art. 273 alin.1 C. pen. cu alic. art 41 C. pen. cu referire la art. 43 alin. 1 C. pen. şi art. 61 alin. 4 lit. c C. pen. cu referire la art. 396 alin. 10 C. pr. pen., condamnă inculpatul R****** N****** C*******, la 135 zile-amendă pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. În baza art. 61 alin. 2 C. pen. stabileşte o sumă de 10 lei pentru o zi-amendă, inculpatul fiind obligat să plătească o amendă în cuantum de 1350 lei. În baza art.63 alin.1 C.pen. atrage atenţia inculpatului că în cazul neexecutării cu rea-credinţă a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În baza art. 43 alin. 1, adaugă pedeapsa de 1350 de lei amendă penală pedepsei de 3 zile închisoare, rest rămas neexecutat la data comiterii faptei din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 39/2010 a Judecătoriei Făgăraş. Deduce din pedeapsa închisorii aplicată perioada 07 - 09.05.2014. Constată că inculpatul a executat în totalitate pedeapsa închisorii, acesta urmând să execute pedeapsa amenzii de 1350 de lei aplicată prin prezenta hotărâre. II. În baza art. 273 alin.1 C. pen. cu alic. art 41 C. pen. cu referire la art. 43 alin. 1 C. pen. şi art. 61 alin. 4 lit. c C. pen. cu referire la art. 396 alin. 10 C. pr. pen., condamnă inculpatul F**** C**** C********, la 135 zile-amendă pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. În baza art. 61 alin. 2 C. pen. stabileşte o sumă de 10 lei pentru o zi-amendă, inculpatul fiind obligat să plătească o amendă în cuantum de 1350 lei. În baza art.63 alin.1 C.pen. atrage atenţia inculpatului că în cazul neexecutării cu rea-credinţă a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În baza art. 43 alin. 1, adaugă pedeapsa de 1350 de lei amendă penală pedepsei de 5 ani şi 61 de zile închisoare, rest rămas neexecutat la data comiterii faptei din pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 538/2009 a Tribunalului Cluj, inculpatul urmând să execute 5 ani şi 61 de zile închisoare şi 1350 de lei amendă penală. Deduce din pedeapsa închisorii aplicată perioada 07.05.2014 la zi - 09.05.2014. Pe lângă pedeapsa principală aplicată, interzice inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b, d, e C. pen. din 1969, respectiv interzice acestuia drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b, d, e C. pen. din 1969 pe o perioadă de 4 ani (pedeapsă accesorie şi complementară aplicată prin sentinţa penală nr. 538/2009). Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii emis pe numele inculpatului în baza sentinţei penale nr. 538/2009 a Tribunalului Cluj şi dispune emiterea unui nou mandat la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. III. În temeiul art. 274 alin. 1 C. pr. pen., obligă pe fiecare din inculpaţi la plata sumei de câte 161,5 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpatul F**** C**** C******** în faza de urmărire penală - în cuantm de 200 de lei - av. Dunca Adriana şi 100 de lei av. Cojan Constantin, respectiv în faza de judecată, în cuantum de 260 de lei - av. Rancea Ramona se vor suporta din fondurile Ministerului Justiţiei şi vor rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05.04.2016.
Hotarare 447/2016 din 05.04.2016Faţă de lipsa inculpatului dispune amânarea cauzei şi revenirea cu citarea acestuia cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 15.03.2016Constată legalitatea sesizării instanţei a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei. Acordă termen la data de 15.03.2016.
Incheiere camera preliminara din 26.01.2016Admite declaraţia de abţinere.
Incheiere abtinere din 16.11.2015