B**** L***
ReclamantS********* N******** D* T******** F******* D* C******* C** C******* S*
PârâtS********* R******** D* T******** F******* D* C******* B*****
PârâtÎndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul sentin?ei civilă nr.373 din 17 martie 2016 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 2889/102/2015, în sensul că numele reclamantului va fi trecut corect B**** L***. Prezenta face parte din hotărâre. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Dată în Cameră de Consiliu şi pronunţată azi, 21 martie 2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 21.03.2016Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A.. Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul Bîndilă Ioan (cu CNP şi dom.), în contradictoriu cu pârâţii Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A. (cu datele de identificare şi cu sediul ales) şi Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Braşov (cu datele de identificare şi cu sediul). Anulează decizia de sancţionare nr. BV 1/1023/19.10.2015, emisă de pârâta Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Braşov. Obligă pârâţii să restituie reclamantului suma de bani reţinută ca urmare a punerii în aplicare a deciziei de sancţionare nr. BV 1/1023/19.10.2015. Suma mai sus menţionată va fi actualizată în funcţie de rata inflaţiei, calculată începând cu data reţinerii şi până la data restituirii efective. La suma reţinută arătată mai sus se va adăuga şi dobânda legală, calculată începând cu data la care aceasta a fost reţinută şi până la data restituirii efective. Obligă pârâţii la plata în favoarea reclamantului a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 17 martie 2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 373/2016 din 17.03.2016amana pronuntarea pentru 17.03.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2016pentru a se depune relatiile solicitate
Incheiere de sedinta din 04.02.2016