I*** M*****
InculpatO**** M*****
InculpatG******** Z***
InculpatŞ***** G*****
Inculpat1.În baza art. 485 alin. (1) lit. a) C.p.p. admite acordul de recunoa?tere a vinovă?iei încheiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov cu inculpaţii I*** M*****, O**** M*****, G******** Z*** şi Ş***** G*****, cercetaţi pentru săvâr?irea infrac?iunilor de luare de mită şi complicitate la furt calificat, obiect al cauzei penale nr. 398/P/2013. În baza art. 48 alin. 1 C.p. rap. la 228 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., art. 36 alin. 1 C.p., art. 77 lit. a C.p. şi art. 5 C.p. condamnă pe inculpatul I*** M*****, la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat. În baza art. 289 alin. 1 C.p. rap. la 308 C.p., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., art. 36 alin. 1 C.p. şi art. 5 C.p. condamnă pe inculpatul I*** M*****, la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C.p. interzice inculpatului I*** M***** ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura activitatea de paznic, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 39 alin. 1 lit. b C.p. contopeşte cele două pedepse, urmând ca inculpatul I*** M***** sa execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, urmând ca inculpatul I*** M***** să execute pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C.p., ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.p. interzice inculpatului I*** M***** ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura activitatea de paznic, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 2 luni, conform dispoziţiilor art. 92 C.p. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul I*** M***** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul I*** M***** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oraşului Târgovişte – Direcţia Salubritate Târgovişte sau Primăriei Morteni, jud. Dâmboviţa pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.p. 2. În baza art. 48 alin. 1 C.p. rap. la 228 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., art. 36 alin. 1 C.p., art. 77 lit. a C.p. şi art. 5 C.p. condamnă pe inculpatul O**** M*****, la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat. În baza art. 289 alin. 1 C.p. rap. la 308 C.p., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., art. 36 alin. 1 C.p. şi art. 5 C.p. condamnă pe inculpatul O**** M*****, la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C.p. interzice inculpatului O**** M***** ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura activitatea de paznic, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 39 alin. 1 lit. b C.p. contopeşte cele două pedepse, urmând ca inculpatul O**** M***** sa execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, urmând ca inculpatul O**** M***** să execute pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C.p., ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.p. interzice inculpatului O**** M***** ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura activitatea de paznic, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 2 luni, conform dispoziţiilor art. 92 C.p. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul O**** M***** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul O**** M***** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oraşului Târgovişte – Direcţia Salubritate Târgovişte sau Primăriei Morteni, jud. Dâmboviţa pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.p. 3. În baza art. 48 alin. 1 C.p. rap. la 228 alin. 1 C.p., art. 77 lit. a C.p. şi art. 5 C.p. condamnă pe inculpatul G******** Z***, la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat. În baza art. 289 alin. 1 C.p. rap. la 308 C.p., cu aplic. art. 5 C.p. condamnă pe inculpatul G******** Z***, la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C.p. interzice inculpatului G******** Z*** ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura activitatea de paznic, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 39 alin. 1 lit. b C.p. contopeşte cele două pedepse, urmând ca inculpatul G******** Z*** sa execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, urmând ca inculpatul G******** Z*** să execute pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C.p., ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.p. interzice inculpatului G******** Z*** ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura activitatea de paznic, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 2 luni, conform dispoziţiilor art. 92 C.p. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul G******** Z*** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul G******** Z*** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 2 sau Administraţiei Domeniului Public Sector 6 pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.p. 4. În baza art. 48 alin. 1 C.p. rap. la 228 alin. 1 C.p., art. 77 lit. a C.p. şi art. 5 C.p. condamnă pe inculpatul Ş***** G*****, la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat. În baza art. 289 alin. 1 C.p. rap. la 308 C.p., cu aplic. art. 5 C.p. condamnă pe inculpatul Ş***** G*****, la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C.p. interzice inculpatului Ş***** G***** ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura activitatea de paznic, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 39 alin. 1 lit. b C.p. contopeşte cele două pedepse, urmând ca inculpatul Ş***** G***** sa execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, urmând ca inculpatul Ş***** G***** să execute pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C.p., ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.p. interzice inculpatului Ş***** G***** ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura activitatea de paznic, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 2 luni, conform dispoziţiilor art. 92 C.p. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul Ş***** G***** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Ş***** G***** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 2 sau Administraţiei Domeniului Public Sector 6 pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.p. În baza art. 289 alin. 3 C.p.p. va confisca de la inculpatul I*** M***** suma de 180 lei. În baza art. 289 alin. 3 C.p.p. va confisca de la inculpatul O**** M***** suma de 180 lei. În baza art. 289 alin. 3 C.p.p. va confisca de la inculpatul G******** Z*** suma de 50 lei. În baza art. 289 alin. 3 C.p.p. va confisca de la inculpatul Ş***** G***** suma de 100 lei. În baza art. 274 alin. 1, 2 C. proc. pen. obligă pe inculpaţi la plata sumei de 100 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 28.12.2015.
Hotarare 262/2015 din 28.12.2015În baza disp. art. 391 alin.2 C.p.p. stabileşte termen pentru pronunţare la data de 28.12.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.12.2015În baza disp. art. 391 alin.1 C.p.p. stabileşte termen pentru pronunţare la data de 22.12.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.12.2015