Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
În baza art.348 C.p.p. rap. art.207 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată prin încheierea nr. 15/AUP din 25.02.2015 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 1396/314/2015 şi prelungită prin încheierea nr. 21/AUP din 20.03.2015 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 2119/314/2015 faţă de inculpatul DUŢU FLOREA, în prezent aflat în Arestul IPJ Suceava, trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de viol, prev. de art. 218 alin. 1 şi alin. 3 lit. c C.pen. şi două infracţiuni de instigare la mărturie mincinoasă în formă continuată, prevăzute de art. 47 C.pen. rap. la art. 273 alin. 1 şi alin. 2 lit. d C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen. În baza art.207 alin.4 C.p.p. menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul DUŢU FLOREA pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. de art. 218 alin. 1 şi alin. 3 lit. c C.pen. Respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpat, prin apărător, ca neîntemeiată. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar formulată de inculpat, prin apărător, ca neîntemeiată. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune formulată de inculpat, prin apărător, ca neîntemeiată. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu formulată de inculpat, prin apărător, ca neîntemeiată. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în Camera de Consiliu, azi, 20.05.2015, ora 19.30.