S***** D*****
InculpatÎn aplicarea legii penale mai favorabile, prev. de art. 5 Cod penal: În baza art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 44 Cod penal, art. 61 alin. 2 si 4 lit. c Cod penal, art. 74 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod pr. penală, condamnă pe inculpatul S***** D***** la pedeapsa amenzii în cuantum de 6.000 lei (derivată din 150 zile amendă, cuantumul unei zile amendă fiind de 40 lei), pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. În baza art. 15 alin.2 din Legea nr. 187/2012 rap. la art.83 Cod penal din 1969 revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 425/14.12.2012 a Judecătoriei Câmpina, pe care o adaugă pedepsei aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute prin privare de libertate pedeapsa de 10 luni închisoare la care se adaugă pedeapsa amenzii de 6.000 lei. În temeiul art. 274 al. 1 C. proc.pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 69/2015 din 12.05.2015amână pronunţarea pentru data de 12.05.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.04.2015Constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul S***** D*****, fixând termen de judecata la data de 28.04.2015, cu citarea inculpatului. Definitivă.
Incheiere camera preliminara din 31.03.2015