D** G*****
ApelantV**** I*****
Intimat MARTORP**** C******* S*****
Intimat MartorD********* M****** M*****
Apelant InculpatH**** D******
Intimat InculpatAdmite apelul declarat de Parchetul de pe lângă I.C.C.J. – D.N.A. – Serviciul Teritorial Galaţi împotriva sentinţei penale nr. 87/04.06.2015 a Tribunalului Brăila. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare: Înlătură dispoziţiile de achitare a inculpaţilor H**** D****** şi Damian Valentin Florin, precum şi cele referitoare la cheltuielile judiciare către stat în privinţa acestora. Condamnă pe inculpaţii H**** D****** şi Damian Valentin Florin la câte o pedeapsă principală de 3 ani închisoare fiecare, la care se adaugă, pentru fiecare dintre ei, câte o pedeapsă complementară a interzicerii exercitării dreptului prev.de art. 66 alin.1 lit.g Cod penal – dreptul de a face parte din componenţa comisiilor de corectare la examenele de bacalaureat, pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea de către fiecare dintre cei doi inculpaţi a infracţiunii de luare de mită prev.de art. 289 alin.1 Cod penal în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000. In baza art. 65 alin.1 Cod penal, aplică fiecăruia dintre inculpaţii H**** D****** şi Damian Valentin Florin câte o pedeapsă accesorie constând în interzicerea exercitării dreptului prev.de art. 66 alin.1 lit.g Cod penal – dreptul de a face parte din componenţa comisiilor de corectare la examenele de bacalaureat. In baza art. 91, 92 Cod penal, dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor de câte 3 ani închisoare aplicate inculpaţilor H**** D****** şi Damian Valentin Florin, stabilind, pentru fiecare dintre ei, câte un termen de supraveghere de 3 ani. Conform art.93 alin.1 Cod penal, fiecare dintre inculpaţii H**** D****** şi Damian Valentin Florin trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Brăila, la datele fixate de acesta; b. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d. să comunice schimbarea locului de muncă; e. să comunice informaţii de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin.1 lit.c-e Cod penal, se comunică Serviciului de Probaţiune Brăila. In baza art. 93 alin.2 lit.b Cod penal, impune fiecăruia dintre inculpaţii D********* M****** M*****, H**** D****** şi Damian Valentin Florin obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Brăila sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. In baza art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, fiecare dintre inculpaţii H**** D****** şi Damian Valentin Florin va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Brăila sau în cadrul S.C. Administraţia Pieţelor şi Târgurilor S.A. Brăila, pe o durată de 60 de zile. Atrage atenţia fiecăruia dintre inculpaţii H**** D****** şi Damian Valentin Florin asupra disp.art 91 alin.4 Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi a consecinţelor ce decurg din aceasta. In baza art. 289 alin.3 Cod penal, confiscă de la fiecare dintre inculpaţii H**** D****** şi Damian Valentin Florin câte o sumă de 1250 lei. Deduce din pedepsele principale aplicate inculpaţilor H**** D****** şi Damian Valentin Florin durata reţinerii, respectiv, ziua de 08.10.2014, pentru fiecare dintre ei. Obligă pe fiecare dintre inculpaţii H**** D****** şi Damian Valentin Florin la plata a câte 3000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, la judecata în fond a cauzei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpata D********* M****** M***** împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Obligă pe inculpata apelantă D********* M****** M***** la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în apel. In baza art.407 alin.2 Cod proc.penală, câte o copie după prezenta hotărâre şi după sentinţa penală apelată, se vor comunica Serviciului de Probaţiune Brăila. Definitivă.
Hotarare 25/2016 din 15.01.2016În vederea audierii martorului lipsă
Incheiere de sedinta din 04.12.2015Pentru lipsă de apărare
Incheiere de sedinta din 13.11.2015Pentru lipsă de apărare
Incheiere de sedinta din 13.10.2015