G****** E**
InculpatC***** D*****
Parte civilăC***** D***** P*** R****** L**** T***** T******
Parte civilăL****** R*****
Parte civilăL****** R***** P*** R****** L**** S****** D***
Parte civilăÎn temeiul art. 386 C.p.p. respinge cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de trafic de persoane prev. de art. 210 al.1 lit. a si b C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal, în infracţiunea de proxenetism prev. de art. 213 al.1 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal. I. În temeiul art. 210 alin. 1 lit. a şi b C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. condamnă pe inculpata G.E. aflată în prezent în Penitenciarul Aiud, prin transfer din Penitenciarul Gherla, - la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată comisă în dauna părţii civile L.R. În temeiul art. 67 alin. 2 Cp interzice inculpatei ca pedepse complementare, pe o perioadă de 2 ani, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b şi lit. n Cp, şi anume: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. - dreptul de a comunica şi de a se apropia de partea civilă L.R.; În temeiul art. 65 alin. 1 Cp interzice inculpatei ca pedepse accesorii drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b şi lit. n Cp, şi anume: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. - dreptul de a comunica şi de a se apropia de partea civilă L.R. precum. II. În temeiul art. 210 alin. 1 lit. a şi b C.p. şi cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. condamnă aceeaşi inculpată - la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată comisă în dauna părţii civile C.D. În temeiul art. 67 alin. 2 Cp interzice inculpatei ca pedepse complementare, pe o perioadă de 2 ani, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b şi lit. n Cp, şi anume: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. - dreptul de a comunica şi de a se apropia de partea civilă C.D. În temeiul art. 65 alin. 1 Cp interzice inculpatei ca pedepse accesorii drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b şi lit. n Cp, şi anume: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. - dreptul de a comunica şi de a se apropia de partea civilă C.D. III. În temeiul art. 210 alin. 1 lit. a şi b C.p. condamnă aceeaşi inculpată - la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane comisă în dauna părţii civile U.A. În temeiul art. 67 alin. 2 Cp interzice inculpatei ca pedepse complementare, pe o perioadă de 2 ani, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b şi lit. n Cp, şi anume: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. - dreptul de a comunica şi de a se apropia de partea civilă U.A. În temeiul art. 65 alin. 1 Cp interzice inculpatului ca pedepse accesorii drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b şi lit. n Cp, şi anume: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. - dreptul de a comunica şi de a se apropia de partea U.A. IV. În temeiul art. 210 alin. 1 lit. a şi b C.p. condamnă aceeaşi inculpată - la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane comisă în dauna părţii civile M.M. În temeiul art. 67 alin. 2 Cp interzice inculpatei ca pedepse complementare, pe o perioadă de 2 ani, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b şi lit. n Cp, şi anume: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. - dreptul de a comunica şi de a se apropia de partea civilă M.M. În temeiul art. 65 alin. 1 Cp interzice inculpatului ca pedepse accesorii drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b şi lit. n Cp, şi anume: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. - dreptul de a comunica şi de a se apropia de partea civilă M.M. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b Cp aplică inculpatei G.E.pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care adaugă un spor obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite ( 3 ani închisoare + 3 ani închisoare+ 3 ani închisoare), respectiv un spor de 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 6 ani inchisoare . În temeiul art. 45 alin. 1 şi 3 Cp aplică inculpatului dispoziţiile art. 67 alin. 1 Cp şi interzice acesteia ca pedepse complementare, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale, după graţierea totală sau parţială a pedepsei, după împlinirea termenului de prescripţie a pedepsei sau după expirarea de supraveghere a liberării condiţionate, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b şi lit. n Cp, şi anume: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; - dreptul de a comunica şi de a se apropia de părţile civile L.R., C.D., U.A., şi M.M. În temeiul art. 45 alin. 5 Cp aplică inculpatului dispoziţiile art. 65 alin. 1 Cp şi interzice acestuia ca pedepse accesorii, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa va fi executată sau considerată a fi executată, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b şi lit. n Cp, şi anume: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; - dreptul de a comunica şi de a se apropia de părţile civile L.R., C.D., U.A., şi M.M. În temeiul art. 399 alin. 1 C.p.p. menţine măsura arestului preventiv faţă de inculpata Gr.E. În temeiul art. 72 Cp raportat la art. 404 alin. 4 lit. a C.p.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatei G.E.,durata reţinerii şi arestului preventiv din 29.09.2015, la zi. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpată în condiţiile art. 7 al.2 şi în baza art. 5 al.5 din aceiaşi lege informează inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului său genetic. În temeiul art. 107, art. 108 lit. d Cp raportat la art. 112 alin. 1 lit. e Cp, confiscă de la inculpata G.E. suma de 150 lei. În baza art. 397 al.1 C.p.p. rap. la art. 25 al.1 şi 19 al.1 C.p.p. rap. la art. 1349 şi 1357 C. civil admite acţiunea civilă exercitată de părţile L.R., C.D., U.A., şi M.M.şi în consecinţă obligă inculpata G.E. la plata sumei de 10.000 lei către L.R., a sumei de 3.000 lei către C.D., la plata sumei de 3.000 lei către U.A., şi a sumei de 5.000 lei, către M.M., cu titlu de daune morale. În baza art. 274 al.1 C.p.p. obligă inculpata la plata sumei de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat la urmărire penală şi instanţă. In baza art. 274 al.1 C.p.p. cheltuielile judiciare în suma de 780 lei cu avocaţii din oficiu ai părţilor civile si în suma de 650 lei cu avocatul din oficiu al inculpatei, rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 21 martie 2016.
Hotarare 36/2016 din 21.03.2016Amână pronuntare la 21.03.2016 pentru ca reprezentantul inculpatei si reprezentantele părtilor civile să depună concluzii scrise.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.03.2016Au fost audiati martorii prezenti. S-a acordat termen la 14.03.2016 pentru citarea martorilor lipsă cu mandate de aducere. S-au încuviintat audierea de martori în apărare si efectuarea unui referat de evaluare pentru inculpată.
Incheiere de sedinta din 22.02.2016Audiati 7 martori prezenti si acordat termen pentru audierea ultimilor 4 martori propusi.
Incheiere de sedinta din 15.02.2016Pentru audierea în continuare a martorilor din rechizitoriu.
Incheiere de sedinta din 03.02.2016Pentru audierea în continuare a martorilor din rechizitoriu si care au lipsit de la acest termen se vor emite mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 06.01.2016Audiat martorii prezenti. Mentinut măsura arestării preventive fată de inculpată.
Incheiere de sedinta din 14.12.2015Mentine măsura arestării preventive a inculpatei G.E.
Incheiere de sedinta din 03.12.2015Amână pronuntarea asupra măsurilor preventive la data de 3.12.2015. Acordă termen la 14.12.2015 pentru când se vor cita 6 martori din rechizitoriu.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.12.2015Mentine măsura arestului preventiv. Cu contestatie. Dispune începerea judecăţii. Devinitivă.
Incheiere camera preliminara din 18.11.2015Amână pronuntarea asupra măsurilor preventive si asupra verificării legalitării sesizării instantei si a administrării actelor de urmărire penală pentru termenul din 18.11.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2015Mentine măsura arestării preventive luată fată de inculpata G.E. Cu contestatie în termen de 48 de ore de la comunicare. Stabileste termen pentru cereri si exceptii cu privire la legalitatea probelor si a efectuării actelor de urmărire penală la data de 16.11.2015.
Incheiere camera preliminara din 26.10.2015