S**** A*******
InculpatN****** A*****
Parte vătămatăCondamnă inculpatul S**** A*******, aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, pt. săvârşirea la 11/12.04.2015 a infracţiunii de tentativă la furt calificat prev de art 32 al. 1 rap. la art. 228, 229 al.1 lit. b şi d şi al 2 lit. b C. pen., cu aplicarea art. 374 alin. 4 şi art. 396 alin. 10 NCPP, la pedeapsa de 8 luni (opt luni) închisoare. În temeiul art.399 Ncpp, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, luată faţă de inculpatul S**** A******* măsură pe care o menţine Conf. art. 43 al. 1 NCP, adaugă la pedeapsa sus stabilită restul de pedeapsă rămasă neexecutată, aplicată conf. s.p. 103/11.07.2012 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc de 342 zile, astfel că inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 1 an şi 217 zile închisoare. Potrivit art. 72 al.1 C.pen. deduce din pedeapsa sus arătată cele 24 ore reţinere preventivă. În baza art. 67 alin. (1) din Cod penal interzice inculpatului exercitarea, pe o durata de 1 an, cu titlu de pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din Cod penal, respectiv: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; În temeiul art. 65 alin. (1) din Cod penal , interzice inculpatului exercitarea, cu titlu de pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din Cod penal, respectiv: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; Ia act că partea vătămată N****** A***** nu se constituie parte civilă. În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică din 29 ianuarie 2016.
Hotarare 74/2016 din 29.01.2016Amână pronunţarea la 29 ianuarie 2016 Dată în şedinţă publică la 26 ianuarie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.01.2016Admite cererea inculpatului S**** A*******. În baza art. 215 alin. (9) C. proc. pen., încuviinţează inculpatului S**** A*******, trimis în judecată pt. săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat prev. de art. 32 al. 1 rap. la art. 228, 229 al. 1 lit. b şi d şi al. 2 lit. b cu aplicarea art. 41 al. 1 Cod penal, aflat sub măsura controlului judiciar, ca la data de 22.12.2015, în intervalul orar: 8.00 – 18 să se prezinte în municipiul Suceava în vederea susţinerii examenului teoretic pt. obţinerea permisului de conducere auto, conform programării M.A.I. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 215 alin. (3) C. proc. pen. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 11 decembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 11.12.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 553/137/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, privind pe inculpatul S**** A*******, trimis în judecată în stare de libertate – sub măsura preventivă a controlului judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat, faptă prev. de art. 32 alin. 1 cod penal, rap. la art. 228,229 alin. 1 lit. b şi d şi alin. 2 lit. b cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul S**** A*******. Fixează termen în şedinţă publică la 26 ianuarie 2016. Dispune citarea părţilor şi comunicarea prezentei încheieri procurorului şi inculpatului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 08 decembrie 2015. ÎNCHEIERE În baza art. 348 cod proc. penală rap. la art. 207 alin. 4 NCPP, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, instituită prin Ordonanţa nr. 553/P/2015 din 21 octombrie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, faţă de inculpatul S**** A*******, zis „Florin”, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii de „tentativă de furt calificat”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 32 alin. 1 din codul penal, rap. la art. 228, 229 alin. 1 lit. b şi d şi alin. 2 lit. b din codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 cod penal. În baza art. 348 alin. 1 rap. la art. 207 alin. 4 Cod proc. penală, menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul S**** A******* zis „Florin”. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în Camera de consiliu, azi 08 decembrie 2015.
Incheiere camera preliminara din 08.12.2015Respinge cererea numitului S**** A******* – inculpat în dosarul nr. 2937/206/2015 al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, astfel cum a fost iniţial formulată şi ulterior precizată, ca neîntemeiată. În baza art.275 alin. (2) C. proc. penală, obligă pe petent să plătească Statului 50 lei cheltuielile judiciare. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 27 noiembrie 2015.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 27.11.2015Amână pronunţarea la 27 noiembrie 2015. Dată în şedinţă publică la 24 noiembrie 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2015În baza art. 348 cod proc. penală rap. la art. 207 alin. 2 şi 4 NCPP, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, instituită prin Ordonanţa nr. 553/P/2015 din 21 octombrie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, faţă de inculpatul S**** A*******, zis „Florin”, cu antecedente penale, recidivist post executoriu, fără ocupaţie, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii de „tentativă de furt calificat”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 32 alin. 1 din codul penal, rap. la art. 228, 229 alin. 1 lit. b şi d şi alin. 2 lit. b din codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 cod penal. În baza art. 348 alin. 1 rap. la art. 207 alin. 2 şi 4 Cod proc. penală, menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul S**** A******* zis „Florin”. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în Camera de consiliu, azi 05 noiembrie 2015, ora 11.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 05.11.2015