S*** O******** T**** A****** S*****
ContestatorP*** V*****
IntimatRespinge contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC O. T. A. SRL în contradictoriu cu intimatul P.V., ca rămasă fără obiect. În conformitate cu dispoziţiile art. 720 al. 4 Cod procedură civilă, la rămânerea definitivă a prezentei, aceasta va fi comunicată, din oficiu şi de îndată, executorului judecătoresc. Respinge ca prematur formulată cererea de restituire a cauţiunii formulată de contestatoare. În conformitate cu dispoziţiile art. 720 al. 6 Cod procedură civilă comunică executorului judecătoresc copia recipisei de consemnare a cauţiunii. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. În conformitate cu dispoziţiile art. 651 al. 4 Cod procedură civilă, prezenta încheiere este executorie şi poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, la Tribunalul Argeş. Cererea de apel se depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 noiembrie 2015.
Incheiere finala dezinvestire din 20.11.2015Admite cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoarea SC O.T.A. SRL în contradictoriu cu intimatul P.V. Dispune suspendarea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr.262/2015 al BEJ Mitu Mihai Ioan până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare în dosarul nr. 2944/205/2015. Prezenta încheiere se comunică executorului judecătoresc. Amână judecarea cauzei la 20.11.2015. Cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru partea prezentă şi de la comunicare pentru partea lipsă în ceea ce priveşte măsura suspendării executării silite. Cu cale de atac odată cu fondul în privinţa celorlalte măsuri. Pronunţată în şedinţă publică azi, 6 noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 06.11.2015Amânarea cauzei şi fixarea unui termen de judecată la data de 6 noiembrie 2015 – şedinţa cu arestaţi, reţinând că, potrivit înscrisurilor cauzei, intimatul se află în stare de detenţie. Prorogă discutarea competenţei şi a probatoriului la termenul următor şi dispune ataşarea dosarului nr. 2803/205/2014. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Octombrie 2015.
Incheiere de sedinta din 14.10.2015