B**** M******* I*****
ReclamantC** 2*** R***** S******* L********* M******* S***
PârâtAdmite, în parte, acţiunea civilă formulată de contestatoarea B**** M******* I*****, împotriva intimatei S.C. CET 2010 Reşiţa S.R.L., prin administrator judiciar Magister S.P.R.L. Dispune anularea Deciziei de concediere nr. 10/13.10.2015, emisă de intimată, prin administrator judiciar. Obligă pe intimată la plata, către contestatoare, a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, începând cu data concedierii şi până la data reintegrării efective. Respinge cererea privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Caraş Severin. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09 februarie 2016.
Hotarare 131/2016 din 09.02.2016Amână judecarea cauzei la data de 09.02.2016, pentru când se vor cita părţile, pârâta, prin lichidator judiciar, iar contestatoarea cu menţiunea de a se prezenta şi a preciza, în mod clar, capetele de cerere ale acţiunii, sub sancţiunea suspendării cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi 26.01.2016.
Incheiere de sedinta din 26.01.2016