P***** S******** C*********
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, 4 şi alin. 10 din codul de procedură penală, raportat la art. 83 din codul penal, stabileşte pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare în sarcina inculpatului P.S.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”, faptă prevăzută de art. 334 alin. 1 din codul penal. În baza art. 396 alin. 1, 4 şi alin. 10 din codul de procedură penală, raportat la art. 83 din codul penal, stabileşte pedeapsa de 1 (un) an închisoare în sarcina inculpatului P.S.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, prevăzută de art. 335 alin. 1 din codul penal. În baza art. 38 alin. 2 din codul penal, raportat la art. 39 alin. 1 lit. b din codul penal, contopeşte pedepsele stabilite în cea mai grea, aceea de 1 (un) an închisoare, pe care o sporeşte cu 3 (trei) luni, urmând a se stabili inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 3 luni închisoare. În baza art. 83 alin. 1 din codul penal, amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 din codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 din codul penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Arad. În baza art. 404 alin. 3 din codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. În baza art. 86 din codul penal, dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probaţiune Arad. În baza art. 274 alin. 1 din codul de procedură penală, obligă pe inculpatul P.S.C. la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 6.08.2015.
Hotarare 169/2015 din 06.08.2015Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 6 august 2015, ora 12.Pronunţată în şedinţa publică din 23. 07. 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.07.2015T.23.07.2015
Incheiere de sedinta din 04.06.2015În baza art. 346 alin. 2 din codul de procedură penală constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 586/P/2014 din data de 24.02.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu privind pe inculpatul P.S.C., trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de: „conducerea unui autovehicul neînmatriculat”, prevăzută de art. 334 alin. 1 din codul penal şi „conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”, prevăzută de art. 335 alin. 1 din codul penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din codul penal, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P.S.C. şi stabileşte termen de judecată în data de 4 iunie 2015, ora 900, complet P1 pentru când se citează inculpatul şi se solicită fişa de cazier judiciar actualizată a inculpatului. În baza art. 346 alin. 1 din codul de procedură penală, prezenta încheiere se va comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu şi inculpatului P.S.C. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 14.05.2015.
Incheiere camera preliminara 79/2015 din 14.05.2015