C***** P*** V*****
InculpatAdmite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, împotriva sentinţei penale nr. 1278/11 noiembrie 2014 a Judecătoriei Cluj-Napoca, desfiinţează sentinţa penală atacată sub aspectul laturii penale, şi pronunţând o nouă hotărâre: Condamnă pe inculpatul CPV pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală, prevăzută de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art. 5 C.penal şi art. 396 alin.10 C.pr.pen. la pedeapsa de: - 1 (un) an închisoare. În baza art.81, 82 C. pen. din 1968 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, compus din cuantumul pedepsei aplicate şi un interval de timp de 2 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 din C.pen. din 1968. În baza art. 71 C.pen. din 1968 aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin. 1 lit.a teza a doua şi lit.b C.pen. din 1968, iar conform art.71 alin.5 C.pen. din 1968 suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale. Menţine dispoziţiile sentinţei atacate referitoare la cheltuielile judiciare. Cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 20 februarie 2015.
Hotarare 268/2015 din 20.02.2015