B** M**** I***
PetentAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC MUŞAT IOAN, cu sediul în Ploieşti, str. Mihail, urmare a cererii de executare silită a creditoarei C.N.A.D.N.R. S.A., prin Direc?ia Regională de Drumuri ?i Poduri Bucureşti, privind pe debitoarea Pro?canu Camelia. Încuviinţează executarea silită, în toate modalităţile prevăzute de lege, a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenţiei seria R11 nr.0263001/16.08.2011, pentru debitul în valoare de 28 Euro, reprezentând contravaloare tarif de despăgubire stabilit în baza art. 8 al.3 din OG 15/2002, sumă ce se va achita în lei la cursul de schimb valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului conform prevederilor art.6 alin.1 şi 2 din OG 15/2002. Autorizează creditoarea C.N.A.D.N.R. SA – prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac. Luată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19.10.2015.
Incheiere de executare silita din 19.10.2015