A****** C**** T*****
Intimat CondamnatÎn baza art. 278 Cod procedură penală îndreaptă eroarea materială din minuta şi dispozitivul deciziei penale nr. 144/C/29.04.2015 Tribunalului Braşov, în sensul înlăturării menţiunii „urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art.66 lit. g Cod penal pe o durată de 5 ani”, astfel încât dispozitivul deciziei penale va avea următorul conţinut: „În baza art. 425 ind. 1 alin 7 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală admite contestaţia formulată de Ministerul Public Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva sentinţei penale nr.2868/05.12.2014 a Judecătoriei Braşov, pe care o desfiinţează şi rejudecând, Respinge contestaţia la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Braşov privind aplicarea art. 6 alin 1 Cod penal relativ la pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată condamnatului A****** C**** T***** prin sentinţa penală nr.1084/21.04.2006 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr.126/R/15.02.2008 a Curţii de Apel Braşov). Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 04.05.2015.
Incheiere indreptare eroare materiala din 04.05.2015În baza art 425 ind 1 alin 7 pct 2 lit a Cod procedură penală admite contestaţia formulată de Ministerul Public Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva sentinţei penale nr.2868/05.12.2014 a Judecătoriei Braşov,pe care o desfiinţează şi rejudecând Respinge contestaţia la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Braşov privind aplicarea art 6 alin 1 Cod penal relativ la pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată condamnatului A****** C**** T***** prin sentinţa penală nr.1084/21.04.2006 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr.126/R/15.02.2008 a Curţii de Apel Braşov la 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art.66 lit. g Cod penal pe o durată de 5 ani. Onorariul avocatului desemnat din oficiu în cuantum de 100 de lei se suportă din fondurile Ministrului Justiţiei şi se include în cheltuielile judiciare. Definitivă Pronunţată în şedinţă publică azi 29.04.2015
Hotarare 144/2015 din 29.04.2015Amână pronunţarea la 29.04.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.04.2015