M******** P****
Inculpat1. În baza art. 396 alin. 1, alin. 4 C. proc. pen, cu aplic.art. 396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul M******** P****, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prev. de art. 334 alin. 1 C.pen. 2. În baza art. 396 alin. 1, alin. 4 C. proc. pen, cu aplic.art. 396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe acela?i inculpat M******** P****, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prevăzută de art. 334 alin. 2 C.pen. 3. În baza art. 396 alin. 1, alin. 4 C. proc. pen, cu aplic.art. 396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe acela?i inculpat M******** P****, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost anulat dreptul de a conduce, prevăzută de art. 335 alin. 2 C.pen. În temeiul art. 67 CP aplică inculpatului, pe lângă fiecare din pedepsele principale, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) CP pe o perioadă de 1 an, care se execută potrivit art.68 alin.1 lit.c C.p., după executarea pedepsei. În temeiul art.65 din C.p. aplică inculpatului, pe lângă fiecare din pedepsele principale, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b din Codul penal, care se execută potrivit art. 65 alin.3 C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii. Constată că infracţiunile pentru care a fost condamnat în prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care a fost condamnat la două pedepse de 9 luni închisoare prin s.p. 247/11.12.2015, în dosarul 1016/295/2015 al Judecătoriei Sânnicolau Mare, definitivă prin neapelare la 29.12.2015 şi o pedeapsă de 4 luni închisoare prin s.p. 787/09.04.2015 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar 2425/325/2015. Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată prin s.p. 247/11.12.2015 în pedepsele component, după cum urmează: - 9 luni închisoare - 9 luni închisoare - 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin s.p. 787/09.04.2015 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul 2425/325/2015, definitive prin decizia penală nr. 565/25.05.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată prin s.p. 787/09.04.2015 în pedepsele component, după cum urmează: - 4 luni închisoare aplicată prin s.p. 787/09.04.2015 - 2 ani închisoare Menţine revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2795/10.11.2008 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 23.12.2008 şi suspendării condiţionate a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1379/15.06.2009 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 07.07.2009, revocare dispusă prin s.p. 787/09.04.2015 a Judecătoriei Timişoara În baza art. 40 al.1 c.p., art. 39 al.1 lit.b C.p. şi la art. 38 al.1 C.p, cu aplicarea art. 10 din legea 187/2012 stabileşte în sarcina inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare pe care o sporeşte cu 13 luni închisoare(1/3 din 39 luni închisoare), inculpatul urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare. În baza art. 83 CP din 1968, cu aplicarea art. 15 din Legea nr. 187/2012 dispune executarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare alături de pedeapsa rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând a executa pedeapsa finală de 3 (trei) ani şi 10 (zece) luni închisoare, în regim de detenţie conform prevederilor art. 57 CP din 1968. În temeiul art. 45 alin. 3 CP, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi lit. b) CP (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. 1 lit. c) CP. În temeiul art. 45 alin. 5, cu aplicarea art. 45 alin. 3 CP, aplică inculpatului S.N pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) CP, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată. Anulează mandatul de executare nr. 280/2015 emis în baza sentinţei penale nr. 247/11.12.2015 a Judecătoriei Sânnicolau Mare pronunţată în dosarul nr. 1016/295/2015. În temeiul art. 72 alin. 1 CP, deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului durata executată din data de 26.05.2015 la zi. În temeiul art. 272 alin. 2 C. proc. pen., dispune virarea sumei de 300 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş, reprezentând onorariul parţial pentru av. din oficiu Pascu Gianni ( del.f.13). În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpatul la plata sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 08.04.2016
Hotarare 1000/2016 din 08.04.2016Amână pronunţarea la data de 08.04.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.03.2016Pentru deliberare şi pronunţare acordă termen la data de 30.03.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.03.2016Dispune repunerea cauzei pe rol în vederea emiterii unei adrese către BEP al Judecătoriei Timişoara, pentru comunicarea sentinţei penale nr. 787/2015 pronunţată în Dosarul nr. 2425/325/2015. Acordă termen la data de 16.03.2016 pentru când dispune citarea inculpatului.
Incheiere de sedinta din 10.03.2016Pentru deliberare şi pronunţare acordă termen la data de 10.03.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.03.2016Cameră preliminară: Constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauză. Stabileşte termen la data de 02.03.2016, sala 278, C2P, pentru când se citează inculpatul şi se efectuează adrese la Judecătoria Sânnicolau Mare Biroul Executări penale pentru comunicare sentinţă penală şi la PNT Timişoara pentru comunicare MEPI.
Incheiere camera preliminara din 17.02.2016