G******* C***************
InculpatCondamnă pe inculpatul Grosoaia Claudiu Cristian, pentru săvârşirea infracţiunii de “ conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor bilogice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin.1 lit a Cod penal, cu aplicarea şi a art. 375, 396 alin (10), ambele din Codul de procedură penală, la pedeap sa de 8(opt) luni închisoare. În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, având în vedere întrunirea cumulativă a condiţiilor legale pentru aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 91 Cod penal şi anume cuantumul pedepsei aplicate, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, ?inând seama că inculpatul ?i-a dat acordul cu privire la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunită?ii, apreciind că scopul educativ al pedepsei, respectiv reintegrarea în societate, poate fi atins şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie, instanţa, în baza art. 91 şi 92 Cod penal, va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 2 ani, perioadă în care va trebui să respecte următoarele obliga?ii: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; - să presteze pe o perioadă de 60 de zile o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în localitatea de domiciliu, respectiv la Primăria comunei Râşca, jud. Suceava Instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 91 alin. 4 teza finală, art. 92 alin. 3, art. 93 alin. 5 şi art. 96 Cod penal, cu privire la consecinţele la care se expune dacă va mai comite alte infracţiuni sau a nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege. În baza art. 274 Cod procedură penală, obligă inculpatul sa plătească statului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 de lei pentru faza de urmărire penală. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 februarie 2016.
Hotarare 27/2016 din 05.02.2016Amână pronun?area la 05.02.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2016Amână cauza la 29.01.2016 faţă de solicitarea apărătorului inculpatului privind acordarea unui termen de judecată în vederea pregătirii apărării.
Incheiere de sedinta din 25.11.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei. Dispune începerea judecăţii cauzei. Fixează termen de judecată la data de 25.11.2015, cu citarea inculpatului şi martorilor asistenţi.
Incheiere camera preliminara din 20.10.2015