P** M* M**** M*****
PetentAdmite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate, din cadrul Penitenciarului Baia Mare, privind pe condamnatul P.M.M., , deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 739/2014 a Judecătoriei Baia Mare. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 780/2014 emis de Judecătoria Baia Mare. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în com. Chinteni, sat Vechea, nr. 224, jud. Cluj. În baza art. 275, alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu av. Balmoş Teodora, în cuantum de 100 lei, care va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.01.2015.
Hotarare 92/2015 din 21.01.2015