G****** I* I**
Apelant inculpatR***** C* V*******
Apelant inculpatC*** R***
Intimat Parte civilăJ**** I***
Intimat Parte civilăG**** P****
Intimat Parte civilăÎn baza art. art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpaţii R.V. şi G.I., împotriva sentinţei penale nr. 343 din 06.11.2014 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. 305/290/2014. Desfiinţează în tot sentinţa apelată şi rejudecând: I. În baza art. 208, art. 209 lit. a,g.i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 37 lit. a,b Cod penal din 1969, art.5 Cod penal şi cu aplicarea art.374 al.4 rap la art.375, art.396 al.10 C. pr.pen., condamnă pe inculpatul R.V. în prezent deţinut în Penitenciarul Arad, la pedeapsa de 5 (ani) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată. În baza art. 65 Cod penal din 1969, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.64 lit.a teza a doua şi b Cod penal din 1969, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Constată că infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul R.V. la pedeapsa principală de 6 ani închisoare, prin sentinţa penală nr.85/29.08.2013, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr.4068/115/2013, definitivă la data de 14.10.2013, prin Decizia penală nr.195/A/14.10.2013 a Curţii de Apel Timişoara este concurentă cu infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză. În baza art. 33, art. 34 Cod penal din 1969, contopeşte pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză cu pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.85/29.08.2013 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr.4068/115/2013, în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care adaugă un spor de 2 ani, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 8 (opt) ani închisoare. În baza art. 35 alin. 1 Cod penal din 1969, rap. la art. 65 Cod penal din 1969, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.64 lit.a teza a doua şi b Cod penal din 1969, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 Cod penal din 1969, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.64 al.1 lit. a teza a II şi .b Cod penal din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 88 Cod penal din 1969, deduce din pedeapsa rezultantă aplicată durata reţinerii, a arestării preventive şi perioadele executate, începând cu data de 27.06.2013 până la zi. Anulează MEPÎ nr.129/30.10.2013 emis de Tribunalul Caraş-Severin şi dispune emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta decizie. II. În baza art. 208, art. 209 lit. a,g.i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 37 lit. a,b Cod penal din 1969, art.5 Cod penal şi cu aplicarea art.374 al.4 rap la art.375, art.396 al.10 C.pr.pen, condamnă pe inculpatul G.I. în prezent deţinut în Penitenciarul Timişoara, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată. În baza art. 65 Cod penal din 1969, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.64 lit.a teza a doua şi b Cod penal din 1969, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Constată că infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul G.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare, prin sentinţa penală nr.75/11.07.2013, pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr.4503/290/2012, definitivă la data de 10.07.2013, prin decizia penală nr.816/R/10.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara este concurentă cu infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză. Decontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului Goruian Ion prin sentinţa penală nr.75/11.07.2013, pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr.4503/290/2012, definitivă la data de 10.07.2013, prin decizia penală nr.816/R/10.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara şi repune în individualitatea lor pedepsele componente de: •3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.208 al.1, art.209 al.1 lit.a, lit.g. lit.i Cod pen.1969, cu aplicarea art.37 al.1 lit.a , lit.b Cod pen.1969 , art.3201 Cod pr.pen.; •958 zile închisoare, reprezentând restul rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr.1065/2008, a Judecătoriei Bistriţa; În baza art. 33, art. 34 al.1 Cod penal din 1969, contopeşte pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 75/11.07.2013, pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr.4503/290/2012, în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an, şi aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare. În baza art.61 Cod penal din 1969, revocă liberarea condiţionată privind restul de 958 zile închisoare, din executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.1065/2008 a Judecătoriei Bistriţa, şi contopeşte pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată mai sus cu restul de 958 zile închisoare, în pedeapsa de 6 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 7 (şapte) ani închisoare. În baza art.35 Cod penal din 1969 rap. la art. 65 Cod penal din 1969, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.64 lit.a teza a doua şi b Cod penal din 1969, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 Cod penal din 1969, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.64 al.1 lit. a teza a II a şi .b Cod penal din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe durata executării pedepsei principale. În baza art.88 Cod penal din 1969, deduce din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată, începând cu data de 12.07.2013 până la zi. Anulează MEPÎ nr.151/11.07.2013 emis de Judecătoria Reşiţa şi dispune emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta decizie. În baza art. 22 C.pr.pen., ia act că părţile civile C.R., G.P., M.L., B.G. şi N.M. au renunţat la pretenţiile civile. În baza art.397 al.1 şi art.19, al.1 al.5, art.23 al.3 Cod pr.pen raportat la art.1349 la art.1357, art.1370 C.civ, admite acţiunea civilă formulată partea civilă J.I. şi obligă inculpaţii R.V. şi G.I., în solidar, la plata sumei de 10.000 lei către această parte civilă, reprezentând despăgubiri materiale. În baza art.397 al.1 şi art.19, al.1 al.5, art.23 al.3 Cod pr.pen raportat la art.1349 la art.1357, art.1370 C.civ, admite acţiunea civilă formulată partea civilă I.P.şi obligă inculpaţii R.V. şi G.I. în solidar, la plata sumei de 1500 lei către această parte civilă, reprezentând despăgubiri materiale. În baza art.397 al.1 şi art.19, al.1 al.5, art.23 al.3 Cod pr.pen raportat la art.1349 la art.1357, art.1370 C.civ, admite acţiunea civilă formulată partea civilă L.M. şi obligă inculpaţii R.V. şi G.I., în solidar, la plata sumei de 2000 lei către această parte civilă, reprezentând despăgubiri materiale. În baza art. 118 lit. e Cod penal din 1969 confiscă de la inculpatul R.V. suma de 4.250 lei. În baza art. 118 lit. e Cod penal din 1969 confiscă de la inculpatul G.I. suma de 4.250 lei. În baza art.274 alin.1, alin.2 Cod pr.pen., obligă inculpaţii la plata sumei de câte 1000 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat în faza de urmărire penală şi în primă instanţă. Onorariul avocaţilor din oficiu, în sumă de totală de 600 lei rămâne în sarcina statului şi va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie. Dispune virarea sumei de 600 lei reprezentând onorariu avocat oficiu în apel din fondurile MJ în fondurile Baroului Timiş. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 23.04.2015.
Hotarare 432/2015 din 23.04.2015Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 391 alin. 1 C.p.p. stabileşte termen pentru pronunţare la data de 23 aprilie 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.04.2015