Dosar 3072/62/2015 din 29.07.2015

obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3072/62/2015
Data dosar:
29.07.2015
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
obligaţie de a face
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.10.2015 la ora 09:00

    Complet: MAS3
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamanta POPA - ALEXANDRU ANCA, CNP *********5000, cu domiciliul ales la sediul profesional al Cabinetului de avocat Vrâncean Nicolae, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul de Ştiinţe ale Naturii „EMIL RACOVIŢĂ” Braşov şi, în consecinţă: Obligă pârâtul Colegiul de Ştiinţe ale Naturii „EMIL RACOVIŢĂ” Braşov la reîncadrarea reclamantei, la data de 01.10.2008, în conformitate cu dispoziţiile OUG nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008. Obligă pârâtul la calcularea diferenţei dintre drepturile cuvenite reclamantei, potrivit legii, şi cele efectiv încasate aferente perioadei 01.09.2010-13.05.2011. Obligă pârâtul la plata drepturilor salariale, calculate potrivit petitului 2 al cererii de chemare în judecată, actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective, pentru fiecare lună în parte. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 28.10.2015, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 2178/2015 din 28.10.2015
  • Sedinta din data de 13.10.2015 la ora 10:00

    Complet: MAS3
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 28.10.2015, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD