C******* T***** G****** M*****
ReclamantK***** M******
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamantul C T „G ..” B, în contradictoriu cu pârâta K M, şi în consecinţă: Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 5501,70 lei, din care suma de 1547 lei cu titlu de chirie restantă aferentă lunilor octombrie 2010-februarie 2012, iar suma de 3954,70 lei, cu titlu de utilităţi, precum şi penalităţi de întârziere de 0,05 % pe zi, corespunzătoare acestor sume, de la data scadenţei până la data plăţii efective. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bistriţa. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 .02.2016.
Hotarare 740/2016 din 11.02.2016Amână pronunţarea pentru data de 11.02.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.02.2016Termen în vederea dezbaterii fondului cauzei.
Incheiere de sedinta din 23.11.2015Pune în vedere reclamantului să precizeze dacă bunul care face obiectul contractului de locaţiune nr. 51/01.09.2010 face parte din domeniul public al statului sau al unităţii administrativ teritoriale în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 2 din Legea 554/2004 şi să depună la dosarul cauzei dovada în acest sens, până la următorul termen de judecată stabilit;
Incheiere de sedinta din 12.10.2015pentru repartizarea ciclică a dosarului
Incheiere de sedinta din 18.06.2015efectuarea unei adrese către reclamantă
Incheiere de sedinta din 04.06.2015