Dosar 3105/229/2015 din 04.12.2015

falsul în declaraţii (art.326 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3105/229/2015
Data dosar:
04.12.2015
Instanta:
Judecătoria Fetești
Departament:
Sectia Civil-Penal
Obiect:
falsul în declaraţii (art.326 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.01.2018 la ora 09:00

    Complet: Complet 3 CC
  • Încheiere

    În baza art.279 Cod proc. penală raportat la art.278 Cod proc. penală dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta sentinţei penale 174/13.12.2017 pronunţată în dosarul penal nr. 3105/229/2015 al Judecătoriei Feteşti, privind omisiunea inserării prevederilor art. 63 alin. 1 din Codul penal astfel în cuprinsul minutei se va menţiona sintagma „ În baza art. 63, alin. (1) c.pen. atrage atenţia inculpatului că în cazul neexecutării cu rea-credinţă a pedepsei amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile de închisoare”. Prezenta încheiere face parte integrantă din sentinţa penală nr. 174/13.12.2017 pronunţată în dosarul penal nr. 3105/229/2015 al Judecătoriei Feteşti. Celelalte menţiuni din dispozitivul sentinţei penale precizate mai sus, rămân neschimbate. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29.01.2018.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 29.01.2018
  • Sedinta din data de 13.12.2017 la ora 09:00

    Complet: Complet 3 Amânări de pronunţare
  • Condamnare

    În baza art. 326 C.pen. rap. la art. 61 alin. (2) şi alin. (4) lit. b), cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. rap. la art. 5 C.pen. condamnă inculpatul DELIU VICTOR la pedeapsa de 90 zile de amendă penală într-un cuantum de câte 20 lei/zi amendă, în total 1.800 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, faptă comisă în data de 08.02.2011. În baza art. 321 alin. (1) C.pen. rap. la art.52 alin. (3) C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. rap. la art.5 C.pen. condamnă inculpatul DELIU VICTOR la pedeapsa închisorii de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual, faptă comisă în data de 08.02.2011. În baza art. 323 C.pen. rap. la art. 61 alin. (2) şi alin. (4) lit. c) cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. rap. la art.5 C.pen. condamnă inculpatul DELIU VICTOR la pedeapsa de 135 zile de amendă penală într-un cuantum de câte 20 lei/zi amendă, în total 2700 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, faptă comisă în data de 28.04.2011. În baza art. 38 alin.(1) C.pen. constată că faptele din prezenta cauză se află în concurs real. În baza art. 39 alin.(1) lit.d) C.pen., contopeşte cele trei pedepse aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă penală, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii de 1 an la care adaugă în întregime pedeapsa amenzii de 165 de zile (135 zile la care se adauga 1/3 din amenda de 90 zile), în cuantum de 3.300 lei. În baza art. 91 alin.(1) C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cu închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani stabilit conform art. 92 C.pen., termen care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Încredinţează supravegherea inculpatului pe perioada termenului de supraveghere către Serviciul de Probaţiune Ialomiţa. În baza art. 93 alin.(1) C.pen., obligă inculpatul la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare: - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Ialomiţa; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlarea mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.(2) C.pen. impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii pe durata termenului de supraveghere: - sa frecventeze un program de reintegrare socială. În baza art. 93 alin.(3) C.pen. coroborat cu art. 404 alin.(2) C.p.p. impune inculpatului obligaţia să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Mun. Feteşti – Direcţia de Administrare a Domeniului Public sau la Unităţile de Învăţământ din mun. Feteşti. În baza art. 404 alin.(2) C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin.(1), (2) şi (4) C.pen., care prevăd următoarele: alin.(1) - “Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei”; alin.(2) – “Dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească”; alin.(4) – “Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.” În baza art.315 alin. (2) lit.d), respinge cererea reprezentantului Min. Public privind anularea certificatului de moştenitor nr. 297 din 23.12.2008 emis de B.N.P. Stuparu Ion şi Moraru Raluca – Ana. Lasă nesoluţionată cererea reprezentantului Min. Public privind anularea certificatului de moştenitor nr. 22 din 08.02.2011. Se ia act că persoana vătămată prin tutorele desemnat nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză. În baza art. 274 alin. (1) din C. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 350 lei aferentă urmăririi penale şi suma de 450 lei, aferentă judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13.12.2017.

    Hotarare 174/2017 din 13.12.2017
  • Sedinta din data de 06.12.2017 la ora 09:00

    Complet: Complet 3 Amânări de pronunţare
  • Amână pronunţarea

    - amana pronuntarea la data de 13.12.2017

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.12.2017
  • Sedinta din data de 22.11.2017 la ora 09:00

    Complet: Complet 3 Amânări de pronunţare
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea la data de 06.12.2017

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.11.2017
  • Sedinta din data de 08.11.2017 la ora 09:00

    Complet: Complet 3
  • Amână pronunţarea

    Stabileste termen pentru deliberare si pronuntare la data de 22.11.2017

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.11.2017
  • Sedinta din data de 06.09.2017 la ora 09:00

    Complet: Complet 3
  • Amână cauza

    PENTRU DEPUNERE INSCRISURI IN CIRCUMSTANTIERE

    Incheiere de sedinta din 06.09.2017
  • Sedinta din data de 17.05.2017 la ora 09:00

    Complet: Complet 3
  • Amână cauza

    pentru desemnarea unui curator părţii vătămate.

    Incheiere de sedinta din 17.05.2017
  • Sedinta din data de 08.03.2017 la ora 09:00

    Complet: Complet 3
  • Amână cauza

    pentru desemnarea unui curator pentru partea vătămată.

    Incheiere de sedinta din 08.03.2017
  • Sedinta din data de 23.11.2016 la ora 09:00

    Complet: Complet 3
  • Amână cauza

    pentru lipsa părţii

    Incheiere de sedinta din 23.11.2016
  • Sedinta din data de 21.09.2016 la ora 09:00

    Complet: Complet 2
  • Amână cauza

    pentru legala constituire a completului de judecată

    Incheiere de sedinta din 21.09.2016
  • Sedinta din data de 22.06.2016 la ora 09:00

    Complet: Complet 2
  • Amână cauza

    ACORDA TERMEN PENTRU LIPSA FISEI DE CAZIER JUDICIAR ŞILIPA DE PROCEDURĂ CU PARTEA VĂTĂMATĂ.

    Incheiere de sedinta din 22.06.2016
  • Sedinta din data de 20.04.2016 la ora 09:00

    Complet: Complet 2
  • Amână cauza

    În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1091/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Feteşti privind pe inculpatul Deliu Victor trimis în judecată în stare de libertate pentru săvâr?irea infrac?iunilor constând în „fals în declaraţii”, faptă prevăzută şi sancţionată. de art. 326 Cod Penal, „uz de fals”, faptă prevăzută şi sancţionată. de art. 323 Cod Penal; „participaţie improprie la fals intelectual”, faptă prevăzută şi sancţionată. de art. 52 alin. 3 rap la art. 321 alin.1 Cod Penal, toate cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod Penal şi a art. 5 Cod Penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Deliu Victor precum şi persoana vătămată Avram Mioara prin curator Avram Mihail. Stabileşte primul termen de judecată la data de 22.06.2016, pentru care se va cita inculpatul Deliu Victor. Dispune emiterea de adresă către Inspectoratul General al Poliţiei Române - Serviciul Cazier Judiciar pentru ca, până la termenul din 22.06.2016, să transmită fişe din cazierul judiciar pentru inculpatul Deliu Victor. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 20.04.2016.

    Incheierefinalacamerapreliminara din 20.04.2016
  • Sedinta din data de 13.04.2016 la ora 09:00

    Complet: Complet 2 CC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 20.04.2016. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.04.2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.04.2016
  • Sedinta din data de 02.03.2016 la ora 09:00

    Complet: Complet 2 CC
  • Amână cauza

    pentru lipsă de procedură cu inculpatul şi persoana vătămată.

    Incheiere de sedinta din 02.03.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD