O******* M* N***
InculpatS* S***** G**** S** - P*** L********* J******* M*********** I****
Parte civilăRespinge ca neîntemeiate cererile şi excepţiile privind obiectul procedurii de cameră preliminară invocate de inculpatul Opincaru Nelu. În baza art. 346 alin. 2 Cod pr.pen. constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 132/P/2013 din data de 22.04.2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava privind pe inculpatul OPINCARU NELU trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de „folosire cu rea credinţă a bunurilor societăţii”, prev. de art. 272 alin. 1 lit. b din Lg. 31/1990, şi „fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prev. de art. 322 alin. 1 Cod Penal, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Opincaru Nelu, urmând a se fixa termen pentru începerea judecăţii şi a se dispune restul măsurilor necesare în vederea soluţionării cauzei, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. În baza art. 346 alin. 1 teza a II-a Cod pr.pen., prezenta încheiere se comunică Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava şi inculpatului. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.07.2015.