G***** P****
InculpatD******* R******** V***** I***
Parte civilăCondamnă pe inculpatul G***** P****, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Codul de procedură penală. În temeiul art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. în temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a şi b din Codul penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 din Codul penal. În baza dispoziţiilor art. 91, 92 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. În baza art. 93 al. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 2 lit. b Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitare. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile, la Primăria comunei Izvoarele Sucevei, judeţul Suceava. Conform art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor sus menţionate, ori în cazul comiterii de noi infracţiuni, se va revoca suspendarea şi se va dispune executarea pedepsei, potrivit art. 96 Cod penal. Obligă inculpatul la 82.367 lei despăgubiri civile către DRFP Iaşi precum şi dobânzile şi penalităţile aferente, care se vor calcula de la data săvârşirii faptei – respectiv 4 ianuarie 2013, până la achitarea efectivă a debitului. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. a Cod penal, dispune confiscarea cantităţii de 13.960 pachete ţigări marca Viceroy, cu timbru Republica Ucraina. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, dispune confiscarea autoturismului Mitsubishi Şogun, cu numărul de înmatriculare L 409 YDG (Marea Britanie), împreună cu o cheie de contact şi acte, bunuri care au fost folosite la săvârşirea infracţiunii. Respinge cererea de luare a măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului până la concurenţa valorii prejudiciului. Obligă inculpatul la 4000 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 februarie 2016.
Hotarare 132/2016 din 11.02.2016la 11 februarie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.02.2016În baza art. 346 alin. 2 Cod proc. penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 37/137/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, privind pe inculpatul G***** P****, trimis în judecată sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de „contrabandă” prev. de art.270 al.3 din Lg.86/2006; a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul G***** P****. Fixează termen în şedinţă publică la 4 februarie 2016. Dispune citarea părţilor şi comunicarea prezentei încheieri procurorului şi părţilor. Definitivă. În temeiul art. 207 al. 2 şi 4, art. 203 al. 7 şi art. 348 N.C.P.P. constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, luată faţă de inculpatul G***** P****, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplic. art. IX pct. 3 din OUG 54/2010, măsură pe care o menţine. În baza art. 215 alin. 3 Cod proc. penală, atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor stabilite pe perioada controlului judiciar, această măsură poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În baza art. 215 alin. 5 Cod proc. penală, copia prezentei încheieri se va comunica de îndată inculpatului G***** P****, Postului de Poliţie Izvoarele Sucevei, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti. Face aplicarea disp. art. 215 alin. 6 Cod proc. penală. Respinge cererea formulată de inculpat prin apărător de înlocuire a măsurii preventive a controlului judiciar cu obligarea de a nu părăsi ţara. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 18 decembrie 2015.
Incheiere camera preliminara din 18.12.2015În temeiul art. 207 al. 2 şi 4, art. 203 al. 7 şi art. 348 N.C.P.P. constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, luată faţă de inculpatul G***** P****, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplic. art. IX pct. 3 din OUG 54/2010, măsură pe care o menţine. În baza art. 215 alin. 3 Cod proc. penală, atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor stabilite pe perioada controlului judiciar, această măsură poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În baza art. 215 alin. 5 Cod proc. penală, copia prezentei încheieri se va comunica de îndată inculpatului G***** P****, Postului de Poliţie Izvoarele Sucevei, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti. Face aplicarea disp. art. 215 alin. 6 Cod proc. penală. Respinge cererea formulată de inculpat prin apărător de a i se permite să circule pe raza judeţului Suceava. Admite cererea formulată de av. Puiu Daniela Elena, apărător din oficiu al inculpatului şi acordă acestuia onorariu în sumă de 65 lei, ce se va achita din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 24 noiembrie 2015, ora 11:10.
Incheiere de sedinta din 24.11.2015