B**** D*****
InculpatS* L*** D******* S**
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul B. D., recidivist, cu aplicarea prevederilor art. 61 alin. 4 lit. c Cod penal, raportate la cele ale art. 79 alin. 3 Cod penal, art. 75 alin. 2 lit. b şi 76 alin. 1 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 43 alin. 5 Cod penal, la pedeapsa amenzii în cuantum de 1350 de lei, stabilit conform art. 61 alin. 2, 3 şi 4 lit. c Cod penal, prin înmulţirea unui număr de 135 de zile-amendă cu suma stabilită de instanţă ca fiind corespunzătoare unei zile-amendă, anume 10 lei, pentru comiterea infracţiunii de furt, prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 Cod penal, privind înlocuirea pedepsei amenzii cu cea a închisorii în caz de neexecutare cu rea-credinţă. Constată că persoana vătămată S.C. Lidl Discount S.R.L. nu s-a constituit parte civilă. În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul B**** D***** să achite statului, cu titlul de cheltuieli judiciare, suma de 500 de lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 mai 2015.
Hotarare 1565/2016 din 25.05.2016Amână pronunţarea în cauză la data de 25.05.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.05.2016Stabileşte termen pentru pronunţare în cauză la data de 11.05.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.04.2016Pentru a da posibilitatea inculpatului să-şi angajeze un avocat, acordă termen la data de 26.04.2016.
Incheiere de sedinta din 15.03.2016Pentru a se emite mandat de aducere pe numele inculpatului, acordă termen la data de 15.03.2016.
Incheiere de sedinta din 16.02.2016În baza dispoziţiilor art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată că instanţa este competentă să judece cauza, constată de asemenea regularitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 27.10.2015, întocmit în dosarul de urmărire penală nr. 11241/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B**** D*****, constată de asemenea legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii. Stabileşte primul termen de judecată la 16.02.2016. Pronunţată în Camera de consiliu azi, 19 ianuarie 2016
Incheiere camera preliminara din 19.01.2016Pentru a se îndeplini procedura de citare cu persoana vătămată, acordă termen, în procedura de cameră preliminară, la data de 19.01.2016.
Incheiere de sedinta din 08.12.2015