S****** I***
ApelantS A****** S*
IntimatAdmite apelul declarat de reclamantul S****** I*** împotriva sentinţei civile nr. 215/F din 8 iunie 2015 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. 3143/112/2014 pe care o schimbă în tot în sensul că admite acţiunea şi în consecinţă anulează decizia nr. 150 din 19.09.2014 emisă de pârâta SC Aquabis SRL şi dispune reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior concedierii. Obligă pârâta la plata către reclamant a despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celalalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, de la data concedierii şi până la data reintegrării. Obligă intimata pârâtă să plătească apelantului reclamant cheltuieli de judecată în primă instanţă şi apel în sumă de 1500 lei. Decizia este definitivă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 23 noiembrie 2015.
Hotarare 2523/2015 din 23.11.2015