M**** A*****
InculpatR**** E****
Parte civilăDispune schimbarea calificării faptelor reţinute în sarcina inculpatului M**** A*****: din infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 din c. pen., în infr. de înţelăciune, prev. de art. 215 alin. 1 şi 2 c. pen de la 1969, cu aplic art. 33 c. pen de la 1969 şi art 37 alin. 1 lit. a c. pen de la 1969 , cu aplic. art. 5 c. pen. In temeiul art. 215 alin. 1 şi 2 c. pen de la 1969, cu aplic. art. 396 alin. 10 C.proc.pen. Condamnă pe inculpatul M**** A*****, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. În baza art. 71 alin. 2 C.pen. de la 1969, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a şi lit. b) din c. pen. de la 1969, pe toată durata executării pedepsei. Constată că infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat prin s.p. 4755/09.10.2014 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin dec. pen. 1517/05.12.2014 a Curţii de Apel Craiova (faptă comisă în perioada noiembrie 2012-octombrie 2013 şi s.p. 5437/20.11.2014 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin dec.pen. 357/16.03.2015 a Curţii de Apel Craiova (faptă comisă la 07.01.2014) , sunt concurente cu infracţiunea pt. care este judecat în prezenta cauză (faptă comisă la data de 16.06.2011), în condiţiile art. 33 lit. a, art. 34 C.p. de la 1969,infracţiunile fiind comise în stare de recidivă postcondamnatorie, potrivit art. 37 lit. a C.p. de la 1969, în raport de infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat prin s.p. 448/02.12.2008 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin dec. pen. 40/03.03.2009 a Tribunalului Prahova. Constată că prin sp. 1303/09.04.2015, pronunţată de Judecătoria Craiova, definitivă prin d.p. 503/19.05.2015 a Tribunalului Dolj, au fost contopite pedepsele dispuse prin s.p. 4755/09.10.2014 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin dec. pen. 1517/05.12.2014 a Curţii de Apel Craiova (faptă comisă la data de noiembrie 2012-octombrie 2013 şi s.p. 5437/20.11.2014 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin dec.pen. 357/16.03.2015 a Curţii de Apel Craiova, în final dispunând să execute 10 ani închisoare. Repune în individualitatea lor pedepsele, aşa cum au fost dispuse prin sp. 1303/09.04.2015, pronunţată de Judecătoria Craiova, definitivă prin d.p. 503/19.05.2015 a Tribunalului Dolj, s.p. 4755/09.10.2014 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin dec. pen. 1517/05.12.2014 a Curţii de Apel Craiova (faptă comisă la data de noiembrie 2012-octombrie 2013 şi s.p. 5437/20.11.2014 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin dec.pen. 357/16.03.2015 a Curţii de Apel Craiova. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 4755/09.10.2014 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 1517/05.12.2014 a Curţii de Apel Craiova, în: - pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 cod penal de la 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 37 lit. a, art. 75 alin. 1 lit. a cod penal de la 1969 şi art. 5 cod penal ( fapte din septembrie – octombrie 2013) şi - restul de 436 zile închisoare din pedeapsa de 6 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 448/02.12.2008 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin decizia penală nr. 40/03.03.2009 a Tribunalului Prahova. Constată că prin hotărârea mai sus menţionată, instanţa a interzis petentului condamnat drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b cod penal de la 1969 pe toată durata executării pedepsei. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 5437/20.11.2014 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 357/16.03.2015 a Curţii de Apel Craiova, în: - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 742 din Legea 275/2006 cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a cod penal de la 1969, art. 5 cod penal şi cu aplicarea art. 374, art. 375 şi art. 396 alin. 10 cod procedură penală de la 1968 ( faptă comisă la 07.01.2014) şi - restul de 11 luni şi 9 zile închisoare din pedeapsa de 6 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 448/02.12.2008 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin decizia penală nr. 40/03.03.2009 a Tribunalului Prahova. Constată că prin hotărârea mai sus menţionată, instanţa a interzis petentului condamnat drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b cod penal de la 1969 pe durata executării pedepsei În baza art. 36 alin. 2, art. 33 lit. a, art. 34 lit. b cod penal de la 1969 Contopeşte pedeapsa de 10 ani închisoare efectiv aplicată prin sentinţa penală nr. 4755/09.10.2014, a Judecătoriei Craiova definitivă prin decizia penală nr. 1517/05.12.2014 a Curţii de Apel Craiova, pedeapsa de 1 an închisoare, efectiv aplicată prin sentinţa penală nr. 5437/20.11.2014 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 357/16.03.2015 a Curţii de Apel Craiova, precum şi pedeapsa de 2 ani închisoare, dispusă prin prezenta hotărâre, în pedeapsa cea mai grea aceea de 10 ani închisoare, la care adaugă un spor de 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 39 alin. 1 cod penal de la 1969 Contopeşte pedeapsa rezultantă de mai sus, cu restul de pedeapsă ( 436 zile închisoare conform sentinţei penale nr. 4755/2014, şi 11 luni şi 9 zile închisoare conform sentinţei penale nr. 5437/2014, precum şi cu precum şi restul de 1279 zile, faţă de data de 16.06.2011, data săvârşirii prezentei infracţiuni), din pedeapsa de 6 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 448/02.12.2008 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin decizia penală nr. 40/03.03.2009 a Tribunalului Prahova, aşa încât, în final, inculpatul va executa pedeapsa de 10 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 71 alin. 2 C.pen. de la 1969, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a şi lit. b) din c. pen. de la 1969, pe toată durata executării pedepsei. Deduce din durata pedepsei închisorii perioada efectiv executată de la data de 16.06.2011, la zi. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emise anterior şi emiterea unui nou mandat de executare al pedepsei închisorii. Ia act că persoana vătămată renunţă la pretenţiile civile, aşa cum au fost solicitate în cursul urmăririi penale. Obligă inculpatul la plata sumei de 1000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 500 de lei reprezintă cheltuieli efectuate în timpul urmăririi penale). Suma de 520 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu (din care suma de 260 lei în procedura de cameră preliminară), rămâne în sarcina statului. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Soluţia se comunică potrivit art. 407 c. pr. pen. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 iunie 2016.
Hotarare 2423/2016 din 23.06.2016Amană pronunţarea la data de 23 iunie 2016. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09 iunie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.06.2016În vederea lămuririi situaţiei juridice a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 19.05.2016Amână judecarea cauzei pentru a se emite adresă către Penitenciarul Craiova.
Incheiere de sedinta din 28.04.2016Pentru a se reveni cu adresă către Penitenciarul Craiova.
Incheiere de sedinta din 07.04.2016Pentru a se emite adresă către Penitenciarul Craiova.
Incheiere de sedinta din 17.03.2016Pentru a se emite adrese catre Penitenciarul Craiova, catre Judecatoria Campina, respectiv catre Judecatoria Craiova.
Incheiere de sedinta din 25.02.2016În temeiul art. 98 alin.1 din HCSM 1375/2016, se creează dosar asociat.