Dosar 31503/212/2015 din 24.12.2015

infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006) art 270 al 3 L 86/2006 privind Codul Vamal


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 31503/212/2015
Data dosar:
24.12.2015
Instanta:
Judecătoria Constanța
Departament:
SECTIA PENALA
Obiect:
infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006) art 270 al 3 L 86/2006 privind Codul Vamal
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.10.2016 la ora 08:30

    Complet: Pamânări/incidente 3
  • Condamnare

    În temeiul art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, condamnă pe inculpatul T***** V*****,la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă asimilată. În temeiul art. 67 alin. 1 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi k) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durată de 2 ani şi 6 luni, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b) din Codul penal. În temeiul art. 91 alin. 1 din Codul penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen se supraveghere de 2 ani şi 6 luni, stabilit potrivit art. 92 din Codul penal. În temeiul art. 93 alin. 1 din Codul penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În baza art. 93 alin. 2 din Codul penal impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probaţiune Constanţa, sau organizat de acesta în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 din Codul penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile la Direcţia de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei municipiului Constanţa. În temeiul art. 404 alin. 2 din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor impuse, sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni pe durata termenului de supraveghere. În temeiul art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, condamnă pe inculpatul BOGHIŢOI IOAN, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă asimilată. În temeiul art. 67 alin. 1 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi k) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b) din Codul penal. În temeiul art. 91 alin. 1 din Codul penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen se supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit art. 92 din Codul penal. În temeiul art. 93 alin. 1 din Codul penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În baza art. 93 alin. 2 din Codul penal impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probaţiune Constanţa, sau organizat de acesta în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 din Codul penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Direcţia de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei municipiului Constanţa. În temeiul art. 404 alin. 2 din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor impuse, sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni pe durata termenului de supraveghere. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. f) din Codul penal, dispune confiscarea a 45 cartoane ţigări marca „Maiwand”, 12 cartoane ţigări marca „Viceroy” şi 2 cartoane ţigări marca „Fast”, ridicate de la inculpatul T***** V*****, depuse la camera de corpuri delicte a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, conform dovezii seria H nr. 0082184 din data de 22.01.2014. În temeiul art. 112 lit. e) din Codul penal, dispune confiscarea specială în folosul statului a sumei de 4400 lei ridicată de la inculpatul T***** V*****, depusă la CEC Bank conform recipisei de consemnare nr. 1161647/1 din 22.01.2014. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. f) din Codul penal, dispune confiscarea a 10 pachete ţigări marca „Viceroy” şi 10 pachete ţigări marca „Fast”, ridicate de la inculpatul BOGHIŢOI IOAN, depuse la camera de corpuri delicte a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, conform dovezii seria H nr. 0082176 din data de 20.01.2014. În temeiul art. 112 lit. e) din Codul penal, dispune confiscarea specială în folosul statului a sumei de 272 lei ridicată de la inculpatul BOGHIŢOI IOAN, depusă la CEC Bank conform recipisei de consemnare nr. 1161642/1 din 22.01.2014. În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală, obligă inculpatul T***** V***** la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 1300 lei (1000 lei reprezentând cheltuieli în cursul urmăririi penale şi 300 lei în faza de judecată). Cheltuielile judiciare în sumă de 330 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu rămân în sarcina statului. În temeiul art. 272 şi art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală, dispune avansarea sumei de 330 lei din fondurile Ministerului Justiţiei, reprezentând onorariului pentru apărătorul din oficiu al inculpatului T***** V*****, avocat Tase Andreea. În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală, obligă inculpatul BOGHIŢOI IOAN la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 1300 lei (1000 lei reprezentând cheltuieli în cursul urmăririi penale şi 300 lei în faza de judecată). Cheltuielile judiciare în sumă de 690 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu rămân în sarcina statului. În temeiul art. 272 şi art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală, dispune avansarea sumei de 690 lei din fondurile Ministerului Justiţiei, reprezentând onorariului pentru apărătorul din oficiu al inculpatului T***** V*****, avocat Drăgan Dan Nicolae. Cu apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.10.2016.

    Hotarare 1186/2016 din 20.10.2016
  • Sedinta din data de 05.10.2016 la ora 08:30

    Complet: Pamânări/incidente 3
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea la data de 20.10.2016

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.10.2016
  • Sedinta din data de 23.09.2016 la ora 08:30

    Complet: P3
  • Amână pronunţarea

    stabile?te termen pentru deliberare si pronunţare - data de 05.10.2016

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.09.2016
  • Sedinta din data de 16.06.2016 la ora 08:30

    Complet: P3
  • Amână cauza

    Pentru audierea martorului Negoiţă Marian, acordă termen la data de 23 septembrie 2016.

    Incheiere de sedinta din 16.06.2016
  • Sedinta din data de 22.04.2016 la ora 08:30

    Complet: P3
  • Amână cauza

    16.06.2016 - lipsa apărare

    Incheiere de sedinta din 22.04.2016
  • Sedinta din data de 19.02.2016 la ora 08:30

    Complet: P3
  • Termen preschimbat

    Preschimbă termenul pentru judecata în fond.

Flux dosar


Actualizare GRPD