Dosar 3152/93/2015 din 21.12.2015

revendicare imobiliară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3152/93/2015
Data dosar:
21.12.2015
Instanta:
Tribunalul Ilfov
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
revendicare imobiliară
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.01.2023 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Admite in parte cererea

    Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.N.A.I.R. (fosta C.N.D.A.R.), ca neîntemeiată. Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea având ca obiect contravaloarea lipsei de folosinţă, ca neîntemeiată. Admite în parte cererea principală. Admite în parte cererea de intervenţie voluntară principală. Obligă pârâţii C.N.A.I.R. şi Statul Român, prin Min. Finanţelor Publice, în solidar, să plătească reclamantei D********* P**** suma de 254.500 euro, echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând contravaloarea teren ocpuat, şi suma de 392.089,24 euro, echivalent în lei la data plăţii, reprezentând contravaloare folosinţă teren. Obligă pârâţii C.N.A.I.R. şi Statul Român, prin Min. Finanţelor Publice, în solidar, să plătească intervenientului voluntar principal Grigoriu Mihnea Petru suma de 254.500 euro, echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând contravaloarea teren ocpuat, şi suma de 392.089,24 euro, echivalent în lei la data plăţii, reprezentând contravaloare folosinţă teren. Obligă pârâţii C.N.A.I.R. şi Statul Român, prin Min. Finanţelor Publice, în solidar, să plătească reclamantei D********* P**** cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru aferentă pretenţiilor admise, în cuantum de 39.021 lei, onorariu expertize în cuantum total de 5.250 lei şi onorariu de avocat în cuantum de 2.500 de lei. Obligă pârâţii C.N.A.I.R. şi Statul Român, prin Min. Finanţelor Publice, în solidar, să plătească intervenientului voluntar principal Grigoriu Mihnea Petru cheltuieli de judecată constând taxă judiciară de timbru aferentă pretenţiilor admise, în cuantum de 39.021 lei, onorariu expertize în cuantum total de 3.750 lei şi onorariu de avocat în cuantum total de 3.500 de lei. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la Tribunalul Ilfov, în cazul exercitării căii de atac. Pronunţată astăzi, 05.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 45/2023 din 05.01.2023
  • Sedinta din data de 03.01.2023 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 05.01.2023. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 03.01.2023.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.01.2023
  • Sedinta din data de 30.12.2022 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 03.01.2023. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 30.12.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.12.2022
  • Sedinta din data de 23.12.2022 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 30.12.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 23.12.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.12.2022
  • Sedinta din data de 16.12.2022 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 23.12.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 16.12.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.12.2022
  • Sedinta din data de 09.12.2022 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 16.12.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 09.12.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.12.2022
  • Sedinta din data de 25.11.2022 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 09.12.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 25.11.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.11.2022
  • Sedinta din data de 11.11.2022 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 25.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 11.11.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.11.2022
  • Sedinta din data de 28.10.2022 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 11.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 28.10.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2022
  • Sedinta din data de 12.10.2022 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 28.10.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 12.10.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.10.2022
  • Sedinta din data de 28.09.2022 la ora 13:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 12.10.2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.09.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2022
  • Sedinta din data de 25.05.2022 la ora 13:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână cauza

    Pentru citarea părţii nou introduse în cauză, amână cauza la data de 28.09.2022, ora 13.

    Incheiere de sedinta din 25.05.2022
  • Sedinta din data de 18.04.2022 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Încheiere

    Admite cererea formulată de către domnul expert Pîrvulescu Tache. Stabileşte onorariul cuvenit domnului expert Pîrvulescu Tache la valoarea de 1.500 de lei. Stabileşte în sarcina reclamantului obligaţia de a depune la dosar dovada plăţii onorariului cuvenit domnului expert Pîrvulescu Tache, în cuantum de 1.500 de lei, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei. Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 566 alin.(1) teza a III din legea 287/2009 privind Codul civil. În baza art. 146 lit. d) din Constituţia României, coroborat cu art. 29 alin. (4) din legea 47/1992, republicată, sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 566 alin.(1) teza a III din legea 287/2009 privind Codul civil, în raport de prevederile art. 44 alin. (1) – (3) şi art. 16 din Constituţia României, coroborat cu art. 1 Protocolul 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a liberătăţilor fundamentale. Respinge cererea de suspendare a judecăţii, ca neîntemeiată. Stabileşte termen de judecată la data de 25.05.2022, şedinţă publică, cu citare părţi, ora 13.00. Pronunţată astăzi, 18.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere de sedinta din 18.04.2022
  • Sedinta din data de 04.04.2022 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 18.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 04.04.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.04.2022
  • Sedinta din data de 21.03.2022 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 04.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 21.03.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.03.2022
  • Sedinta din data de 14.03.2022 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână pronunţarea

    Amana pronunţarea la data de 21.03.2022, pentru când soluţia urmează a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată, azi, 14.03.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.03.2022
  • Sedinta din data de 28.02.2022 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână pronunţarea

    Amana pronunţarea la data de 14.03.2022. Pronunţată, astăzi, 28.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.02.2022
  • Sedinta din data de 14.02.2022 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 28.02.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 14.02.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.02.2022
  • Sedinta din data de 31.01.2022 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la data de 14.02.2022, punerea solutiei la dispozitia partilor urmând a se realiza prin mijlocirea grefei instantei. Pronuntata in sedinta publica azi, 31.01.2022, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.01.2022
  • Sedinta din data de 17.01.2022 la ora 11:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână pronunţarea

    Tribunalul reţine cauza în pronunţare pe cererea de majorare a onorariului, pe cererea de sesizare a CCR si pe cererea de suspendare a judecatii si amâna pronunţarea la data de 31.01.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2022
  • Sedinta din data de 01.11.2021 la ora 11:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână cauza

    Pentru a da posibilitate partilor sa ia cunostinta de obiectiuni

    Incheiere de sedinta din 01.11.2021
  • Sedinta din data de 11.06.2021 la ora 11:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână cauza

    pentru a se emite adresa către expert pentru a da lamuririle necesare

    Incheiere de sedinta din 11.06.2021
  • Sedinta din data de 01.03.2021 la ora 11:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână cauza

    Încuviintează cererea de amânare formulată de reprezentantul conventional al reclamantei

    Incheiere de sedinta din 01.03.2021
  • Sedinta din data de 07.12.2020 la ora 11:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână cauza

    fata de cererea de amanare formulata din motive medicale

    Incheiere de sedinta din 07.12.2020
  • Sedinta din data de 14.09.2020 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână cauza

    pentru comunicarea modificărilor cu privire la cererea de chemare in judecata

    Incheiere de sedinta din 14.09.2020
  • Sedinta din data de 06.07.2020 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână cauza

    pentru discutarea obiecţiunilor şi respectarea principiului contradictorialităţii

    Incheiere de sedinta din 06.07.2020
  • Sedinta din data de 04.05.2020 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept în baza art.42 alin.6 din Decretul preşedintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritorul României, pe toată perioada stării de urgenţă

  • Sedinta din data de 02.03.2020 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână cauza

    pentru ca intervenientul să depuna in scris punctul de vedere

    Incheiere de sedinta din 02.03.2020
  • Sedinta din data de 06.01.2020 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână cauza

    lipsa raspuns la obiec?iuni

    Incheiere de sedinta din 06.01.2020
  • Sedinta din data de 04.11.2019 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 06.01.2020, pentru a se emite adresă către expert, în vederea formulării unui răspuns cu privire la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 04.11.2019
  • Sedinta din data de 02.09.2019 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare şi amână cauza la data de 04.11.2019,în vederea formulării unui răspuns în scris la excepţia invocată.

    Incheiere de sedinta din 02.09.2019
  • Sedinta din data de 03.06.2019 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână cauza

    Pentru comunicarea obiecţiunilor.

    Incheiere de sedinta din 03.06.2019
  • Sedinta din data de 01.04.2019 la ora 12:30

    Complet: F 6 civil
  • Amână cauza

    Pentru comunicarea raportului de expertiză şi a obiecţiunilor.

    Incheiere de sedinta din 01.04.2019
  • Sedinta din data de 07.01.2019 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână cauza

    în vederea depunerii raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 07.01.2019
  • Sedinta din data de 05.10.2018 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână cauza

    refacere raport de expertiză

    Incheiere de sedinta din 05.10.2018
  • Sedinta din data de 05.06.2018 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână cauza

    Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar.

    Incheiere de sedinta din 05.06.2018
  • Sedinta din data de 06.03.2018 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână cauza

    Lipsa raport.

    Incheiere de sedinta din 06.03.2018
  • Sedinta din data de 08.01.2018 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână cauza

    Pentru a se răspunde la obiecţiuni.

    Incheiere de sedinta din 08.01.2018
  • Sedinta din data de 07.11.2017 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână cauza

    Pentru a se lua cunoştinţă de obiecţiuni.

    Incheiere de sedinta din 07.11.2017
  • Sedinta din data de 05.09.2017 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână cauza

    Pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 05.09.2017
  • Sedinta din data de 06.06.2017 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână cauza

    În vederea efectuării expertizei

    Incheiere de sedinta din 06.06.2017
  • Sedinta din data de 03.04.2017 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână cauza

    Pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 03.04.2017
  • Sedinta din data de 06.02.2017 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 06.02.2017
  • Sedinta din data de 16.12.2016 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână cauza

    În vederea administrării probatoriului încuviinţat

    Incheiere de sedinta din 16.12.2016
  • Sedinta din data de 18.10.2016 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână cauza

    Pentru a formula întâmpinare.

    Incheiere de sedinta din 18.10.2016
  • Sedinta din data de 20.09.2016 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână cauza

    Lipsă de procedură cu pârâtul S***** R**** P*** M********* F********* P******

    Incheiere de sedinta din 20.09.2016
  • Sedinta din data de 01.06.2016 la ora 09:00

    Complet: F 6 civil
  • Amână cauza

    Lipsa de procedura.

    Incheiere de sedinta din 01.06.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD