Dosar 315/102/2015 din 11.02.2015

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 315/102/2015
Data dosar:
11.02.2015
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.05.2015 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta P** D**** E**** (cu CNP şi cu dom.) în contradictoriu cu pârâtul Clubul Şcolar Târgu-Mureş (cu datele de identificare şi cu sediul). Anulează decizia nr. 4/14.01.2014, emisă de pârât. Dispune reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei mai sus menţionate. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, începând cu data de 14.01.2015 şi până la data efectivei reintegrări. Respinge restul pretenţiilor reclamantei, ca nefondate. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26 mai 2015.

    Hotarare 612/2015 din 26.05.2015
  • Sedinta din data de 12.05.2015 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 26 mai 2015

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.05.2015
  • Sedinta din data de 23.04.2015 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Amână cauza

    cităm martorul încuviinţat

    Incheiere de sedinta din 23.04.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD