I**** G*****
InculpatStabileşte faţă de inculpat pedeapsa de 8 luni închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Hotarare 373/2015 din 12.11.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3993/P/2015 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi privind pe inculpatul I.G., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, prev. de art. 336 alin. 1 CP, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul I.G., stabilind termen de judecată la data de 12 noiembrie 2015.
Incheiere camera preliminara din 01.10.2015