P******* V* A***** V*****
InculpatÎn baza art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod de procedură penală din 1969, art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Petrovan Andrei Vasile, la pedeapsa închisorii de 8 luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a cod penal din 1969. În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod de procedură penală din 1969, art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Petrovan Andrei Vasile la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de conducere cu alcoolemie peste limita legală, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a cod penal din 1969. În baza art. 33 lit. b rap. la art. 34 lit. b Cod penal din 1969, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a cod penal din 1969. În baza art. 81 Cod Penal din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, iar în baza art. 82 Cod Penal din 1969 stabileşte un termen de încercare de 3 ani ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969 suspendă executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 15 din Legea 187/2012. În baza art. 274 al. 1 Cod de procedură penală obligă pe 500 de lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 11.06.2015.
Hotarare 754/2015 din 11.06.2015în pronunţare pentru data de 11.06.2015 În baza art. 346, alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei Dispune începerea judecăţii cauzei Fixează termen de judecată la data de 04.06.2015
Incheiere camera preliminara din 04.06.2015