Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Respinge cererea de renunţare la judecată , formulată de reclamanţii NECŞUŢU MARIA şi PANĂ (VOICU) IULIANA VIOLETA , ca nefondată. Admite cererea de lămurire dispozitiv formulată de Sindicatul „SPIRU HARET” Teleorman (anterior denumit SINDICATUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR TELEORMAN), reclamant în dosarul nr. 3193/87/2015, în contradictoriu cu pârâta ŞCOALA GIMNAZIALĂ ORBEASCA de SUS. Lămureşte dispozitivul sentinţei civile nr. 1827/02.11.2015 a Tribunalului Teleorman, pronunţată în dosarul nr. 3193/87/2015, în sensul că prin dobândă legală aferentă drepturilor salariale obţinute prin sentinţa civilă nr. 880/01.03.2013 pronunţată de Tribunalul Teleorman , se înţelege dobânda legală penalizatoare, ce urmează să fie calculată şi acordată de la data de 01.03.2013 şi până la data plăţii efective. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Teleorman. Dată în camera de consiliu, astăzi 04.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 04.11.2019Admite acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învăţămîntului Preuniversitar Teleorman în numele şi pentru membrii săi de sindicat Voicu Iuliana Violeta ,Stancu Iuliana şi Necşuţu Maria , împotriva pârâtului Şcoala Gimnazială Orbeasca de Sus -jud Teleorman. Obligă pârâta Şcoala Gimnazială Orbeasca de Sus -jud Teleorman, să plătească membrilor de sindicat în cauză , dobânda legală aferentă drepturilor băneşti cuvenite , conform sentinţei civile nr 880/01 03 2013, pronunţată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr 6449/87/2012, de la data pronunţării sentinţei şi până la data plăţii efective. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Teleorman. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 . 11.2015.
Hotarare 1827/2015 din 02.11.2015