T****** M***** V*****
Inculpat CondamnatÎndreptarea erorii materiale strecurată în minuta, considerentele si dispozitivul sentinţei penale 58/2015, pronunţată în dosarul nr. 319/787/2015* al Judecătoriei AVRIG , în sensul că se va scrie si „ Încetează de drept măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă prin încheierea de ?edin?ă din data de 12.08.2015.” Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare, în ceea ce priveşte măsurile preventive.
Incheiere indreptare eroare materiala din 13.10.2015În temeiul art. 335 alin.1 C. penal , cu aplicarea art. 396 alin. 10 NCPP, condamnă inculpatul TMV, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (fapta din 01.10.2013). În temeiul art. 335 alin. 1 C. penal , cu aplicarea art. 396 alin. 10 NCPP , condamnă inculpatul TMV la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (fapta din 15.02.2014). În temeiul art. 38 alin 2 raportat la art. 39 alin 1 lit. b C. penal , aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite , rezultând o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art. 91 alin. 1 NCP, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 4 ani, care constituie termen de supraveghere pentru inculpat, potrivit art. 92 alin. 1 NCP. În baza art. 93 alin. 1 NCP, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În baza art. 93 alin. 2 NCP, impune inculpatului să execute obligaţia de a frecventa două programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Sibiu sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 NCP, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în domeniile stabilite de Primăria Avrig, judeţul Sibiu, numărul zilnic de ore urmând să se stabilească conform legii de executare a pedepselor. În baza art. 94 NCP, supravegherea inculpatului se va face de către Serviciul de Probaţiune Sibiu. În baza art. 91 alin. 4 NCP, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 NCP. În baza art. 274 alin. 1 NCPP, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei pentru procuror şi inculpat, conform art. 410 alin. 1 NCPP.
Hotarare 58/2015 din 06.10.2015Admite cererea de amânare formulată de reprezentanta inculpatului şi acordă termen la data de 06.10.2015.
Incheiere de sedinta din 08.09.2015DISPUNE În baza art.362 alin. 2 C.proc.pen. rap.la art. 215 indice 1 C.proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusa de C. de Apel A.-I. prin dp 693/A/2015 , fata de inculpatul T. M. V., În baza art. 215 indice 1 C.proc.pen. menţine măsura preventiva a controlului judiciar a inculpatului T. M. V. , pentru perioada de 60 zile , incepand cu 12.08.2015 si pana la data de 10.10 .2015. În raport de prevederile art. 275 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare, în ceea ce priveşte măsurile preventive. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.08.2015.2015 , orele 15 . PRESEDINTE,
Incheiere de sedinta din 12.08.2015