P******* I***
CondamnatÎn baza disp. art. 587 Cod procedură penală, cu referire la art. 59 şi următoarele Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, admite propunerea comisiei pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Iaşi privind pe condamnatul P.I în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi, în executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 163/26.08.2013 a Tribunalului Suceava. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Plăcintă Ilie de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 265/2013 din data de 10.03.2014. Atrage atenţia condamnatului asupra disp. art. 61 Cod penal din 1968. În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariu avocatului din oficiu în sumă de 130 lei va fi achitat Baroului Iaşi din fondurile Ministerului Justiţiei şi inclus în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat (av. Popescu Alina Georgiana – delegaţia nr. 17146/24.11.2015). În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.11.2015.
Hotarare 3855/2015 din 26.11.2015