B****** B***********
ContestatorC************* D****
IntimatAdmite cererea formulată de petenta contestatoare BUIDOSO BEATA ANDREA, soluţionată cu citarea intimatului C************* D****, ca întemeiată, şi în consecinţă: În baza art. 45 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013 dispune restituirea către petenta contestatoare BUIDOSO BEATA ANDREA a taxei judiciare de timbru în sumă de 1.000 lei achitată în dosar nr. 3211/218/2015 al Judecătoriei Carei, potrivit chitanţei seria SM SUP nr. 0051228 din data de 02.12.2015 eliberată de Comuna Supur. Executorie potrivit art. 534 alin. (1) Cod de procedură civilă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Carei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 Octombrie 2017.
Incheiere de sedinta din 03.10.2017Admite excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea titlului executoriu reprezentat de contractul de arendă înregistrat la Primăria Comunei Supur sub nr. 637 din data de 04.07.2012, invocată de intimată, ca întemeiată. Admite în parte contestaţia la executare formulată de contestatoarea B.B.A. în contradictoriu cu intimatul C************* D**** şi în consecinţă: Anulează actele de executare efectuate în dosar execuţional nr. 394/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc Mociran Viorel. Respinge capătul de cerere privind anularea titlului executoriu reprezentat de contractul de arendă înregistrat la Primăria Comunei Supur sub nr. 637 din data de 04.07.2012, ca inadmisibil. Obligă intimata să plătească contestatoarei suma de 1.000 lei reprezentând parte a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat. Executorie. Cu drept de a declara apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Carei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 25 Martie 2016.
Hotarare 374/2016 din 25.03.2016Amână pronunţarea cauzei la data de 25 Martie 2016, Complet 2C,în condiţiile art. 396 alin. 2 C.pr.civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.03.2016Amână pronunţarea cauzei la data de 22 Martie 2016, Complet 2C,în condiţiile art. 396 alin. 2 C.pr.civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2016Pentru a se solicita informaţii de la APIA Satu Mare.
Incheiere de sedinta din 23.02.2016Pentru ca pârâta să depună la dosar actele solicitate de instanţă.
Incheiere de sedinta din 09.02.2016