A***** A*****
InculpatAdmite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi în dosarul de urmărire penală nr.15058/P/2015, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.A. şi, în consecinţă: În baza dispoziţiilor art.226 din Codul de procedură penală, rap. la art.202 şi art.223 alin.(2) din Codul de procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului A.A. faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale - prin ordonanţa din 19.11.2015, ora 17,00, dată de procuror în dosarul de urmărire penală nr.15058/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi – sub aspectul săvârşirii de către inculpat a infrac?iunii de „furt calificat”, prev. şi ped. de art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) şi d) din Codul penal, cu aplicarea disp. art.41 alin.1 din Codul penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 20.11.2015 şi până la data de 19.12.2015, inclusiv. În baza disp. art.230 alin.1 din Codul de procedură penală, dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului A.A., cu datele de stare civilă sus-menţionate. Respinge cererea formulată de apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul A.A., de luare faţă de acesta a măsurii preventive a arestului la domiciliu, prev. de art.202 alin.4 lit.d) din Codul de procedură penală. În baza disp. art.272 din Codul de procedură penală, suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, va fi achitată Baroului Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, urmând ca această sumă să fie inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de către stat (delegaţie nr.17032 din 20.11.2015, emisă de Baroul Iaşi). În baza art.275 alin.(3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat, în cuantum de 230 lei, rămân în sarcina acestuia, din care suma de 130 ei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare la judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi. Soluţionată în Camera de consiliu astăzi, 20.11.2015. Pronunţată în Camera de consiliu astăzi, 20.11.2015, la orele 13,55.
Incheiere finala dezinvestire 214/2015 din 20.11.2015