S* R***** C********* S**
DebitorÎn baza art. 67 alin. 2 din Legea 85/2014 respinge cererea ca neîntemeiată. Cu drept de apel, în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 8.10.2015.
Hotarare 7776/2015 din 08.10.2015Constatând că debitoarea nu a depus înscrisurile prevăzute de art. 67 din Legea 85/2014, respectiv: - art. 67 lit. a) balanţa de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii; - art. 67 lit. b) lista completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile şi băncile prin care debitorul îşi rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menţiona datele din registrele de publicitate; - art. 67 lit. c) lista numelor şi a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele acestora: certe sau sub condiţie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, arătându-se suma, cauza şi drepturile de preferinţă; -art. 67 lit. d) lista cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 6 luni anterioare înregistrării cererii introductive; - art. 67 lit. g) o declaraţie prin care debitorul îşi arată intenţia de intrare în procedură simplificată sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activităţii ori prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale; - art. 67 lit. i) o declaraţie pe propria răspundere, autentificată la notar ori certificată de un avocat, sau un certificat de la registrul societăţilor agricole ori, după caz, oficiul registrului comerţului sau alte registre în a cărui rază teritorială se află sediul profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii de reorganizare judiciară prevăzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive; -art. 67 lit. j) o declaraţie pe propria răspundere, autentificată de notar ori certificată de avocat, din care să rezulte că el sau administratorii, directorii şi/sau acţionarii/asociaţii/asociaţii comanditari care deţin controlul debitorului nu au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate contra patrimoniului, de corupţie şi de serviciu, de fals, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 22/1969, cu modificările ulterioare, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 241/2005, cu modificările ulterioare, şi infracţiunile prevăzute de prezenta lege în ultimii 5 ani anterior deschiderii procedurii; -art. 67 lit. k) un certificat de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise; -art. 67 lit. l) o declaraţie prin care debitorul arată dacă este membru al unui grup de societăţi, cu precizarea acestora; -art. 67 lit. m) dovada codului unic de înregistrare; - art. 67 lit. n) dovada notificării organului fiscal competent. Se va emite adresă către debitoare pentru a depune înscrisurile menţionate anterior. Nedepunerea documentelor prevăzute la lit. a-g, k,l, m atrage respingerea cererii de deschidere a procedurii. Totodată, pune în vedere debitoarei să depună următoarele: - Taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei sub sancţiunea anulării cererii, potrivit art. 14 alin. 1 din OUG 80/2013, - Certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerţului, sub sancţiunea suspendării cererii, - Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor, potrivit art. 66 alin. 5 din Legea 85/2014. ACORDA TERMEN: 8.10.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.09.2015.
Incheiere de sedinta din 10.09.2015