P***** A***** R*****
ReclamantP*** M**** C******
PârâtP*** G*******
PârâtF******* P******* C******
PârâtP***** E********
PârâtAdmite acţiunea precizată şi completată, formulată de reclamantul P.A.R., privind pe pârâţii P.M.C., P.G., F.P.C. şi P.E. Consfinţeşte învoiala părţilor, astfel cum a fost înfăţişată conform înscrisului intitulat „Tranzacţie” semnat la 02.03.2016, ce alcătuieşte dispozitivul prezentei hotărâri. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Argeş. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţă publică azi, 2 martie 2016.
Hotarare 465/2016 din 02.03.2016Încuviinţează cererea formulată de apărătorul reclamantului şi dispune introducerea în cauză a numitei P***** E********, moştenitor a defunctului Polexe P. Petre, decedat la 10.09.2005, căreia i se va comunica cererea de chemare în judecată şi precizarea de acţiune, cu menţiunea că poate să depună întâmpinare în cel puţin 10 zile înainte de termenul de judecată fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei. Pune în vedere reclamantului să depună un arbore genealogic privind părţile şi, în cazul în care înţelege să menţină solicitarea unei hotărâri de expedient, să reformuleze tranzacţia în funcţie de noul cadru procesual. Prorogă discutarea competenţei şi a probatoriului după îndeplinirea procedurii de citare cu toate părţile. Faţă de cele dispuse, fixează termen de judecată la data de 2 martie 2016. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Februarie 2016.
Incheiere de sedinta din 03.02.2016