B**** M* P****
InculpatM***** R*** D********
Parte vătămată Parte civilăÎn baza art. 207 alin.2,alin.3 C. pen., coroborat art. 375 rap la art.396 al.10 C. pr.pen., condamnă pe inculpatul BUNEA PETRU, la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj. În baza art.67 al.1 C pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.66 al.1 lit. a, lit. b, lit. n C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica şi de a se apropia de persoana vătămată M***** R*** D********, pe o durată de un an, după executarea pedepsei principale. În baza art.65 al.1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.66 al.1 lit. a, lit.b şi lit. n C. pen., dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica şi de a se apropia de persoana vătămată M***** R*** D********, pe durata executării pedepsei principale. În baza art.91 C.pen.,dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3(trei) ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin.1 C. pen., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. pen., impune inculpatului să execute următoarele obligaţii: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă 100 de zile lucrătoare, la Primăria Lupac sau A.J.O.F.M. Caraş-Severin. În baza art. 91 alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind cazurile şi condiţiile în care suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi revocată. În baza art. 68 alin. 1 lit.b C. pen., executarea pedepselor complementare începe de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În baza art.397 alin.1 C.pr.pen., ia act că persoana-vătămată M***** R*** D******** nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză. Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului. În baza art.274 alin.1 C. pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1400 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţa publică azi, data de 21.12.2015.
Hotarare 480/2015 din 21.12.2015În temeiul art. 391 alin.1 cod procedură penală, deliberarea şi pronunţarea se va face în data de 21.12.2015.
Incheiere de sedinta din 17.12.2015Încuviinţează cererea de amânare formulată de către avocatul ales al inculpatului pentru a-şi pregăti apărarea.
Incheiere de sedinta din 12.11.2015În baza art. 342 rap la art 35 şi art. 41 C.pr.pen, constată că Judecătoria Reşiţa este competentă să soluţioneze cauza. În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 653/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa privind pe inculpatul B P, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prev. de art.207 al.2,3 C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B P, şi fixează termen de judecată la data de 12.11.2015. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 22.09.2015.
Incheiere camera preliminara din 22.09.2015