B**** E***** C********
ContestatorS*** B******* S***
IntimatS*** B******* S**** S******** A****
IntimatRespinge contestaţia la executare formulată de contestatoarea B.E.C. în contradictoriu cu intimatele SC BANCPOST SA şi SC BANCPOST SA – SUCURSALA ARGEŞ. Respinge cererea de suspendare a executării silite. În conformitate cu dispoziţiile art. 650 al. 3 Cod procedură civilă, prezenta încheiere este executorie şi poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, la Tribunalul Argeş. Cererea de apel se depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 ianuarie 2016.
Incheiere finala dezinvestire din 13.01.2016Ia act că reclamanta-contestatoare a efectuat demersurile pentru fotocopierea dosarului de executare şi a achitat onorariul cu chitanţa din 24.11.2015. Reia adresa către executorul judecătoresc Pisculungeanu Vlad Adrian în vederea înaintării înscrisurilor existente în dosarul de executare nr. 166/2015, purtând menţiunea conformităţii cu originalul, căruia îi va înainta copia chitanţei cu care s-a achitat onorariul pentru fotocopierea acestora. Menţine prorogarea discutării cererii de suspendare formulată în cadrul prezentei contestaţii, după depunerea dosarului de executare. Pentru cele ce preced, amână judecarea cauzei la 13 ianuarie 2016. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 25.11.2015Încuviinţează la solicitarea ambelor părţi proba cu înscrisuri, anume cele depuse la dosar. În cadrul probei cu înscrisuri dispune adresă către executorul judecătoresc Pisculungeanu Vlad Adrian prin intermediul căreia să înainteze înscrisurile existente în dosarul de executare nr. 166/2015, purtând menţiunea conformităţii cu originalul. Pune în vedere contestatoarei să efectueze demersurile necesare achitării onorariului pentru fotocopierea dosarului de executare. Prorogă discutarea cererii de suspendare formulată în cadrul prezentei contestaţii, după depunerea dosarului de executare. Pentru cele ce preced, amână judecarea cauzei la 25 noiembrie 2015. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Octombrie 2015.
Incheiere de sedinta din 28.10.2015