R******* I**
InculpatÎn baza art. 485 alin.1 lit. a c.p.p Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă cu inculpatul R******* I**, cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, fapte prevăzute de art. 108 alin. 1, lit. d din Legea nr. 46/2008, obiect al cauzei penale nr. 446/P/2014. În baza de art. 108 alin. 1, lit. d din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 5 C .penal. Condamnă inculpatul R******* I** la 2 ani închisoare. În baza art. 108 alin. 1 lit. d din Legea nr. 46/2008. Condamnă inculpatul R******* I** la 2 ani închisoare. În baza art. 38 alin. 1 C. pen. şi art. 39 alin 1 lit. b C. pen. Constată concurente infracţiunile săvârşite, contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul R******* I** să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare. În baza art. 91 C.pen. şi art. 92 alin. 1 C. pen. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 alin. 1 C.pen. În baza art. 93 alin. 1 C. pen. Obligă inculpatul R******* I** , ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 3 C. pen. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul R******* I** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Ponoarele sau în cadrul Primăriei Baia de Aramă, pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 C.pen. Atrage atenţia inculpatului R******* I** asupra disp. art. 96 C.pen. În baza art.112 alin.1 lit. b C. pen. Dispune confiscarea specială a motoferăstrăului marca RURIS 340, având seria JE43F1084920 aparţinând inculpatului R******* I**. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. Obligă inculpatul R******* I** să plătească cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 198,20 lei. Onorariul apărătorului din oficiu, potrivit delegaţiilor nr. 6/11.05.2015 şi nr. 9/28.05.2015, în cuantum de 200 lei ( 100 lei în cursul urmării penale şi 100 lei în cursul judecăţii) rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 04.06.2015, la sediul Judecătoriei Baia de Aramă.
Hotarare 37/2015 din 04.06.2015amână pronunţarea la data de 04.06.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.06.2015