M********* C*********
ReclamantS********* C******** E******** O****** S*
PârâtAdmite contestaţia ulterior precizată. Anulează decizia de concediere emisă de directorul general executiv al Societăţii Complexul Energetic Oltenia S.A., înregistrată în registrul special sub nr. 7139/03.09.2015 şi în registrul general sub nr.30739/30.09.2015. Obligă pârâta să reintegreze reclamantul în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei de concediere sus menţionată. Obligă pârâta la plata, către reclamant, a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat de la data emiterii deciziei şi până la data reîncadrării efective. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Sentinţă executorie de drept. Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj. Pronunţată în şedinţa publică din 21.04.2016, la Tribunalul Gorj
Hotarare 983/2016 din 21.04.2016pentru a se observa înscrisurile
Incheiere de sedinta din 17.03.2016pentru a se depune înscrisuri
Incheiere de sedinta din 11.02.2016pentru a se depune înscrisuri
Incheiere de sedinta din 28.01.2016pentru a se depune înscrisuri
Incheiere de sedinta din 03.12.2015pentru a se emite adresă
Incheiere de sedinta din 12.11.2015pentru a se depune înscrisuri
Incheiere de sedinta din 15.10.2015pentru a se depune înscrisuri
Incheiere de sedinta din 24.09.2015